Specialiștii din Poliție nominalizați pentru Direcția de Pregătire Profesională au picat testele

Înainte de toată această situație fără precedent în Poliția Română, se pare că șefii IPJ-urilor ar fi ignorat îndrumările primite de la centru.

Sep 23, 2021 - 18:36
Urmărește-ne peGoogle news
Specialiștii din Poliție nominalizați pentru Direcția de Pregătire Profesională au picat testele
Sursa foto: Sindicat Europol

Conform Sindicatului Polițiștilor Europol, în urma probelor la care au fost supuși, probe care reprezentau viitorul activității lor de instruire pe care ar fi trebuit să o realizeze, la nivelul celor 41 de județe avem următoarele rezultate:

Conducere defensivă – doar 6 polițiști au promovat probele. De precizat că ofițerul de la serviciul rutier Constanța a picat cu brio, iar ceilalți 3 agenți care dețineau atestat nici măcar nu au fost întrebați dacă vor să îndeplinească atribuțiile acestei funcții.

Instrucția tragerii – doar 2 polițiști au promovat probele;

Educație fizică și autoapărare – 0 (ZERO) polițiști au promovat probele;

Tactică polițienească – doar 9 polițiști au promovat probele;

Sindicaliștii spun că, într-o ultimă încercare de a-i determina pe inspectorii șefi să acționeze cu obiectivitate și să înțeleagă rolul esențial pe care acești instructori îl vor avea la nivelul instituției pe componenta de pregătire profesională, Benone Matei, inspectorul general, a convocat o întâlnire în sistem videoconferință, pe parcursul căreia a nominalizat mai multe IPJ-uri unde a găsit cazuri de persoane propuse care aveau ca pregătire cursuri de yoga, de sociologie sau care erau nominalizați ca instructori de conducere defensivă pentru simplul fapt că erau ofițeri la serviciul rutier.

În continuare, cel mai probabil, posturile rămase vacante vor fi scoase la concurs din sursă externă, cu toate că avem în sistem agenți de poliție care au rezultate de excepție obținute la nivelul unor competiții internaționale. Niciunul dintre aceștia însă nu a fost întrebat de sănătate și se pare că nici pe viitor se dorește promovarea acestor colegi.