SUA: Hunter Biden, fiul preşedintelui, a fost pus sub acuzare pentru fraudă fiscală: „A cheltuit banii pe droguri, escorte, maşini, totul mai puţin taxele sale”
Procurorii federali au formulat acuzaţii referitoare la fraude fiscale împotriva lui Hunter Biden, acesta fiind cel de al doilea dosar penal împotriva fiului preşedintelui SUA, conform BBC. În documentele procurorilor sunt menţionate inclusiv veniturile dintr-o companie pe care a înfiinţat-o cu un conglomerat de afaceri chinez, compania energetică ucraineană Burisma şi un om de afaceri român nenominalizat.
Hunter Biden şi-a cheltuit banii pe „droguri, escorte, hoteluri de lux şi proprietăţi închiriate, maşini exotice, îmbrăcăminte şi alte articole de natură personală, pe scurt, totul, în afară de taxele lui”, afirmă anchetatorii.
Rechizitoriul, care conţine nouă capete de acuzare, spune că el a plănuit să evite taxe federale de cel puţin 1,4 milioane de dolari în perioada 2016-2019.
Acuzaţiile se referă, printre altele, la nedepunerea declaraţiilor fiscale şi plata impozitelor şi la declaraţii fiscale false.
Hunter Biden a fost inculpat în septembrie, în Delaware, pentru infracţiuni referitoare la armele de foc. Fiul în vârstă de 53 de ani al preşedintelui Joe Biden a pledat deja nevinovat în cazul armelor.
Casa Albă nu a comentat noile acuzaţii joi seară. Acest scandal vine în momentul în care republicanii din Congres plasează afacerile lui Hunter Biden în centrul unei anchete vizând suspendarea preşedintelui Biden.
Dacă va fi găsit vinovat în dosarul fiscal, Hunter Biden riscă până la 17 ani de închisoare.
Consilierul special al Departamentului de Justiţie al SUA, David Weiss, investighează presupusa conduită penală a lui Hunter Biden din 2019.
Procurorii susţin că Hunter Biden şi-a cheltuit banii pe „droguri, escorte, hoteluri de lux şi proprietăţi închiriate, maşini exotice, îmbrăcăminte şi alte articole de natură personală, pe scurt, totul, în afară de taxele lui”.
În rechizitoriu se spune că fiul preşedintelui „a primit individual peste 7 milioane de dolari ca venit brut total” între 2016 şi jumătatea lunii octombrie 2020, dar „nu şi-a plătit intenţionat taxele din 2016, 2017, 2018 şi 2019 la timp, în ciuda faptului că a avut acces la fonduri pentru a plăti unele sau toate aceste taxe”.
Avocatul lui Hunter Biden, Abbe Lowell, a răspuns noilor acuzaţii spunând că „dacă numele de familie al lui Hunter ar fi fost altul decât Biden, acuzaţiile din Delaware şi acum din California, nu ar fi fost fost formulate”.
În perioada 2016-2019, a plătit peste 188.000 de dolari pentru „divertisment pentru adulţi” şi peste 683.000 de dolari pentru „plăţi – diverse femei”, conform documentelor din rechizitoriu.
Hunter Biden „a continuat să câştige generos şi să cheltuiască nebuneşte în 2018”, susţin procurorii.
În rechizitoriu se constată că acesta a realizat venituri „substanţiale”, inclusiv dintr-o companie pe care a înfiinţat-o cu un conglomerat de afaceri chinez, compania energetică ucraineană Burisma şi un om de afaceri român nenominalizat.
Pe măsură ce i-au crescut veniturile, au crescut şi cheltuielile pentru un „stil de viaţă extravagant”, se arată în rechizitoriu.
În 2018, inculpatul a cheltuit peste 1,8 milioane de dolari, inclusiv sute de mii de dolari în retrageri de numerar, aproximativ 383.000 de dolari în plăţi către femei şi 151.000 de dolari pentru îmbrăcăminte.
S-a cazat la diverse hoteluri de lux şi ar fi cheltuit 10.000 de dolari „pentru a-şi cumpăra statutul de membru într-un club sexual”.
Procurorii notează pe tot parcursul rechizitoriului că el „avea suficiente fonduri disponibile… pentru a plăti o parte sau toate impozitele restante atunci când erau datorate”, dar a ales să nu facă acest lucru.
Hunter Biden ar fi înregistrat adesea cheltuielile personale drept cheltuieli de afaceri, cum ar fi o închiriere a unui Lamborghini pe care l-a condus când s-a mutat pentru prima dată în California, în aprilie 2018, până când Porsche-ul său a sosit de pe coasta de est.
Cu o ocazie, inculpatul nu a notat o plată Venmo de 1.500 USD în august 2018 ca o cheltuială personală.
Deşi plata a fost descrisă drept achiziţia unei „opere de artă”, procurorii spun că a fost către o dansatoare exotică dintr-un club de striptease, care „nu-i vânduse nicio operă de artă”, se arată în documentele anchetatorilor.