O profesoară din Olt a ajuns peste noapte vedetă porno în școală, după ce a distribuit din greşeală niște imagini pe WhatsApp
O profesoară care predă în patru şcoli de ţară din judeţul Olt a devenit din greşeală „vedetă“ printre elevii săi, mai multe fotografii care o înfăţişau în ipostaze pornografice ajungând pe aplicaţia WhatsApp. Profesoara are 56 ani şi este cadru didactic titular.
Potrivit Adevărul.ro, incidentul nefericit s-a întâmplat cu câteva seri înainte de Revelion. Profesoara, care are 56 ani, este cadru didactic titular şi predă Educaţie Tehnologică în patru şcoli din mediul rural, a publicat pe aplicaţia WhatsApp câteva fotografii de-a dreptul pornografice. În fotografii îşi expunea organul genital, iar acestea au ajuns, cu siguranţă din greşeală, pe „starea“ de WhatsApp.
Ora târzie la care au fost încărcate din telefon în aplicaţie a dezavantajat-o total, la acea oră foarte mulţi copii de gimnaziu, elevi ai profesoarei, fiind cu telefonul în mână. Pentru că aveau numărul profesoarei lor, au văzut fotografiile, unii le-au şi salvat, în zilele următoare acestea viralizându-se printre ei.
A fost anunţat dirigintele unei clase de la Şcoala Gimnazială Valea Mare, una dintre şcolile în care predă profesoara, profesorul a anunţat-o pe directoare, iar de aici lucrurile s-au rezolvat, profesoara fiind avertizată asupra incidentului. Deşi au fost şterse după aproximativ 1-2 ore, în acest răstimp au ajuns însă la sute de persoane.
Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, prof. Victor Iacobescu, spune că este în curs o anchetă disciplinară.
„E un incident regretabil, dar nu cred că trebuie să facem din el un subiect de ştiri mondene, gen tabloide. Eu cred că doamna acum trăieşte o experienţă nefericită şi a încerca să profităm de situaţia doamnei care este şi într-o situaţie personală nu chiar bună… Nu mi se pare în regulă să abordăm acest subiect. Eu nu am dorit şi nu vreau să văd acele fotografii“, a declarat Victor Iacobescu, potrivit Adevărul.ro.
Cât despre impactul pe care nefericita întâmplare l-a avut asupra copiilor, şeful IŞJ Olt a completat: „Ţinând cont că doamna are o vârstă venerabilă, respectabilă, cred că este doar subiect de bancuri pentru copii. Doamna era ieşită de la baie şi, nu ştiu, s-a fotografiat sau nu, singură sau…“, a mai declarat șeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt.
Profesoara a avut deja o primă întâlnire cu elevii săi de la şcoala din Valea Mare. Aici ajunge o singură dată pe săptămână, când are programate patru ore. Tot aici va trebui, însă, să dea explicaţii şi colegilor din cancelarie, pentru că va fi cercetată disciplinar la nivelul şcolii, deşi şi-ar fi dorit ca problema să se rezolve cu o sancţiune pe care să o aplice direct conducătorul unităţii.
„Ne pare rău. Situaţia este consumată. Ce s-a întâmplat s-a-ntâmplat în vacanţă, este problema personală a doamnei, doar că ne-a stricat imaginea şcolii. Este în al doilea an la noi, are ore prin restrângere de activitate de la altă şcoală“, a explicat directorul şcolii, prof. Cristina Opriţescu, potrivit Adevărul.ro.
Copiii ar fi trecut deja peste acest episod, deşi timp de câteva zile fotografiile au fost obiect de amuzament. „Au anunţat dirigintele, şi dirigintele ulterior m-a anunţat şi pe mine... A fost o chestie de o oră-două. Nu ştiu cum au fost puse acolo. Doamna spune că din greşeală. Cu telefonul dumneaei şi cu propriul corp face ce vrea, până la urmă, dar copiii sunt copii, îşi distribuie unul altuia... A fost şi amuzament, probabil şi dramatice pentru unii... E contagios COVID-ul, pozele şi mai contagioase“, a mai spus prof. Opriţescu.
Colegii profesoarei se tem, în schimb, ca umbra de îndoială în ceea ce priveşte moralitatea să nu se abată asupra unei întregi bresle. „E o situaţie jenantă şi printre noi, cadrele didactice, pentru că astfel copiii, probabil şi prin prisma evenimentelor, te pot privi altfel şi încercăm să construim, nu să dărâmăm. Dar sunt şi lucruri imprevizibile în viaţa asta“, a mai spus prof. Opriţescu.
Sursa: Adevărul.ro