Incident la un liceu din Constanța: O profesoară a venit beată la școală şi a căzut pe treptele de la intrare
O profesoară de română de la un liceu din Constanţa a venit în stare de ebrietate la școală și a căzut peste niște mașini parcare în fața unității de învățământ, când încerca să urce scările.
Incidentul s-a petrecut vineri, 10 noiembrie, la Colegiul „Mihai Eminescu”, unul dintre cele mai bine cotate unități de învățământ din județul Constanța.
Potrivit unor martori, profesoara de Limba și Literatură a venit în stare de ebrietate la colegiu, iar la un moment dat și-a pierdut echilibrul în fața liceului, înainte să poată urcă treptele de la intrarea profesorilor. Femeia s-ar fi prăbușit, spun martorii, peste niște mașini din față unității de învățământ. Prima dată, colegii ei au crezut că i s-a făcut rău, însă, în momentul în care au venit să o ajute să se ridice, au constatat că aceasta mirosea a alcool, conform știrileprotv.com.
Profesoara a fost dusă în biroul directorului unității de învățământ, a fost anunțată familia, iar soțul a venit să o conducă acasă.
Contactat telefonic, inspectorul general al ISJ Constanța, Sorin Mihai a spus că a fost informat despre incident, de conducerea liceului că profesoara de română a venit „într-o stare specială” să le predea elevilor.
„Din discuția purtată cu cei din conducerea unității reiese că a mai existat un incident anul trecut, tot cu doamna profesoară, în urma căruia a fost în concediu fără plata în perioada 19 septembrie 2022- 31 august 2023. Cu privire la incidentul de astăzi, de luni se va declanșa o cercetare disciplinară la nivelul colegiului”, a afirmat inspectorul general Sorin Mihai, citat de adevarul.ro.