Particule in suspensie PM10 si PM2,5

Caracteristici generale:

  • Particulele în suspensie reprezintă un amestec complex de particule foarte mici și picături de lichid.
  • Surse naturale:
    erupții vulcanice, eroziunea rocilor furtuni de nisip și dispersia polenului.
  • Surse antropice:
    activitatea industrială, sistemul de încălzire a populației, centralele termoelectrice. Traficul rutier contribuie la poluarea cu pulberi produsă de pneurile mașinilor atât la oprirea acestora cât și datorită arderilor incomplete.
  • Efecte asupra sănătăţii populaţiei
    Dimensiunea particulelor este direct legată de potențialul de a cauza efecte. O problemă importantă o reprezintă particulele cu diametrul aerodinamic mai mic de 10 micrometri, care trec prin nas și gât şi pătrund în alveolele pulmonare provocând inflamații și intoxicări.
    Sunt afectate în special persoanele cu boli cardiovasculare și respiratorii, copiii, vârstnicii şi astmaticii.
    Copiii cu vârsta mai mică de 15 ani inhalează mai mult aer, și în consecință mai mulți poluanți. Ei respiră mai repede decât adulții și tind să respire mai mult pe gură, ocolind practic filtrul natural din nas. Sunt în mod special vulnerabili, deoarece plămânii lor nu sunt dezvoltați, iar țesutul pulmonar care se dezvoltă în copilărie este mai sensibil.
    Poluarea cu pulberi înrăutăţeşte simptomele astmului, respectiv tuse, dureri în piept și dificultăți respiratorii.
    Expunerea pe termen lung la o concentrație scăzută de pulberi poate cauza cancer și moartea prematură.
Metode de măsurare:
  • Metoda de referință pentru prelevarea şi măsurarea PM10 și PM2,5 este cea prevăzută în standardul EN 12341 «Aer înconjurător. Metoda standardizată pentru măsurarea gravimetrică pentru determinarea fracției masice de PM10 sau PM2,5 a particulelor în suspensie».

Norme:

LEGEA nr. 104 din 15 iunie 2011
Particule în suspensie - PM10
Valori limită 50 ug/m3 - valoarea limită zilnică pentru protecția sănătăţii umane
40 ug/m3 - valoarea limită anuală pentru protecția sănătăţii umane

 

LEGEA nr. 104 din 15 iunie 2011
Particule în suspensie - PM2,5
Valoare tintă 25 ug/m3 - valoarea-tintă anuală
Valori limită 25 ug/m3 - valoarea limită anuală care trebuie atinsă până la 1 ianuarie 2015
20 ug/m3 - valoarea limită anuală care trebuie atinsă până la 1 ianuarie 2020

Ozon O3

Caracteristici generale:

  • Gaz foarte oxidant, foarte reactiv, cu miros înecăcios. Se concentrează în stratosferă și asigură protecția împotriva radiației UV dăunătoare vieții. Ozonul prezent la nivelul solului se comportă ca o componentă a"smogului fotochimic". Se formează prin intermediul unei reacții care implică în particular oxizi de azot și compuși organici volatili.

  • Efecte asupra sănătăţii 

Concentrația de ozon la nivelul solului provoacă iritarea traiectului respirator și iritarea ochilor. Concentrații mari de ozon pot provoca reducerea funcției respiratorii.

  • Efecte asupra mediului
    Este responsabil de daune produse vegetației prin atrofierea unor specii de arbori din zonele urbane.
Metode de măsurare:
  • Metoda de referință pentru măsurarea ozonului este cea prevăzută în standardul SR EN 14625: « Aer înconjurător. Metoda standardizată pentru măsurarea concentrației de ozon prin fotometrie în ultraviolet».

Norme:

LEGEA nr. 104 din 15 iunie 2011
Ozon - O3
Prag de alertă 240 ug/m3- media pe 1 h
Valori țintă 120 ug/m3 - valoare țintă pentru protecția sănătății umane (valoarea maximă zilnică a mediilor pe 8 ore)
18.000 ug/m3 x h (AOT40) - valoare țintă pentru protecția vegetației (perioadă de mediere: mai - iulie)
Obiectiv pe termen lung 120 ug/m3 - obiectivul pe termen lung pentru protecția sănătății umane (valoarea maximă zilnică a mediilor pe 8 ore dintr-un an calendaristic)
6000 ug/m3 x h (AOT40) - obiectivul pe termen lung pentru protecția vegetației (perioadă de mediere: mai - iulie)

Oxizi de azot NOx (NO / NO2)

Caracteristici generale:

  • Oxizii de azot sunt un grup de gaze foarte reactive, care conțin azot și oxigen în cantităţi variabile. Majoritatea oxizilor de azot sunt gaze fără culoare sau miros.

  • Principalii oxizi de azot sunt:
    - monoxidul de azot (NO) care este un gaz incolor şi inodor;
    - dioxidul de azot (NO2) care este un gaz de culoare brun-roșcat cu un miros puternic, înecăcios.
    Dioxidul de azot în combinație cu particule din aer poate forma un strat brun-roșcat.
    În prezența luminii solare, oxizii de azot pot reacționa și cu hidrocarburile formând oxidanți fotochimici.
    Oxizii de azot sunt responsabili pentru ploile acide care afectează atât suprafața terestră cât și ecosistemul acvatic.

  • Surse antropice:
    oxizii de azot se formează în procesul de combustie atunci când combustibilii sunt arși la temperaturi înalte, dar cel mai adesea ei sunt rezultatul traficului rutier, activităţilor industriale, producerii energiei electrice. Oxizii de azot sunt responsabili pentru formarea smogului, a ploilor acide, deteriorarea calităţii apei, efectului de seră, reducerea vizibilităţii în zonele urbane .

  • Efecte asupra sănătăţii populației
    Dioxidul de azot este cunoscut ca fiind un gaz foarte toxic atât pentru oameni cât și pentru animale (gradul de toxicitate al dioxidului de azot este de 4 ori mai mare decât cel al monoxidului de azot). Expunerea la concentrații ridicate poate fi fatală, iar la concentrații reduse afectează țesutul pulmonar.
    Populația expusă la acest tip de poluanți poate avea dificultăți respiratorii, iritații ale căilor respiratorii, disfuncții ale plămânilor. Expunerea pe termen lung la o concentrație redusă poate distruge țesuturile pulmonare ducând la emfizem pulmonar.
    Persoanele cele mai afectate de expunerea la acest poluant sunt copiii.

  • Efecte asupra plantelor și animalelor
    Expunerea la acest poluant produce vătămarea serioasă a vegetației prin albirea sau moartea țesuturilor plantelor, reducerea ritmului de creștere a acestora.
    Expunerea la oxizii de azot poate provoca boli pulmonare animalelor, care seamănă cu emfizemul pulmonal, iar expunerea la dioxidul de azot poate reduce imunitatea animalelor provocând boli precum pneumonia şi gripă.

  • Alte efecte
    Oxizii de azot contribuie la formarea ploilor acide şi favorizează acumularea nitraților la nivelul solului care pot provoca alterarea echilibrului ecologic ambiental.
    De asemenea, poate provoca deteriorarea ţesăturilor și decolorarea vopselurilor, degradarea metalelor.
Metode de măsurare:
  • Metoda de referință pentru măsurarea dioxidului de azot și a oxizilor de azot este cea prevăzută în standardul SR EN 14211 «Aer înconjurător. Metoda standardizată pentru măsurarea concentrației de dioxid de azot și monoxid de azot prin chemiluminescența».

Norme:

LEGEA nr. 104 din 15 iunie 2011
Oxizi de azot - NOx
Prag de alertă 400 ug/m3 - măsurat timp de 3 ore consecutive, în puncte reprezentative pentru calitatea aerului pentru o suprafața de cel puțin 100 km2 sau pentru o întreaga zonă sau aglomerare, oricare dintre acestea este mai mică.
Valori limită 200 ug/m3 NO2 - valoarea limită orără pentru protecția sănătăţii umane
40 ug/m3 NO2 - valoarea limită anuală pentru protecția sănătăţii umane
Nivel critic 30 ug/m3 NOx - nivelul critic anual pentru protecția vegetației

Dioxid de sulf SO2

Caracteristici generale:

  • Dioxidul de sulf este un gaz incolor, amărui, neinflamabil, cu un miros pătrunzător care irită ochii și căile respiratorii.
  • Surse naturale:
    erupțiile vulcanice, fitoplanctonul marin, fermentația bacteriană în zonele mlăştinoase, oxidarea gazului cu conținut de sulf rezultat din descompunerea biomasei.

  • Surse antropice:
    (datorate activităţilor umane): sistemele de încălzire a populației care nu utilizează gaz metan, centralele termoelectrice, procesele industriale (siderurgie, rafinărie, producerea acidului sulfuric), industria celulozei și hârtiei și, în măsură mai mică, emisiile provenite de la motoarele diesel.

  • Efecte asupra sănătății populației
    În funcție de concentrație și perioada de expunere dioxidul de sulf are diferite efecte asupra sănătăţii umane.
    Expunerea la o concentrație mare de dioxid de sulf, pe o perioadă scurtă de timp, poate provocă dificultăți respiratorii severe. Sunt afectate în special persoanele cu astm, copiii, vârstnicii și persoanele cu boli cronice ale căilor respiratorii.
    Expunerea la o concentrație redusă de dioxid de sulf, pe termen lung poate avea ca efect infecții ale tractului respirator.
    Dioxidul de sulf poate potența efectele periculoase ale ozonului.

  • Efecte asupra plantelor
    Dioxidul de sulf afectează vizibil multe specii de plante, efectul negativ asupra structurii și țesuturilor acestora fiind sesizabil cu ochiul liber.
    Unele dintre cele mai sensibile plante sunt: pinul, legumele, ghindele roșii și negre, frasinul alb, lucerna ,murele.

  • Efecte asupra mediului
    În atmosferă, contribuie la acidifierea precipitațiilor, cu efecte toxice asupra vegetației și solului.
    Creșterea concentrației de dioxid de sulf accelerează coroziunea metalelor, din cauza formării acizilor.
    Oxizii de sulf pot eroda: piatră, zidăria, vopselurile, fibrele, hârtia, pielea și componentele electrice.
Metode de măsurare:
  • Metoda de referință pentru măsurarea dioxidului de sulf este cea prevazută în standardul SR EN 14212 «Aer înconjurător. Metoda standardizată pentru măsurarea concentrației de dioxid de sulf prin fluorescența în ultraviolet».

Norme:

LEGEA nr. 104 din 15 iunie 2011
Dioxidul de sulf - SO2
Prag de alerta 500 ug/m3 - măsurat timp de 3 ore consecutiv, în puncte reprezentative pentru calitatea aerului pentru o suprafată de cel putin 100 km2 sau pentru o întreaga zonă sau aglomerare, oricare dintre acestea este mai mică.
Valori limita 350 ug/m3 - valoarea limită orară pentru protecția sănătații umane
125 ug/m3 - valoarea limită zilnică pentru protecția sănătații umane
Nivel critic 20 ug/m3 - nivel critic pentru protecția vegetației, an calendarisitic și iarnă (1 octombrie - 31 martie)

Monoxid de carbon CO

Caracteristici generale:

  • La temperatura mediului ambiental, monoxidul de carbon este un gaz incolor, inodor, insipid, de origine atât naturală cât și antropică. Monoxidul de carbon se formează în principal prin arderea incompletă a combustibililor fosili.

  • Surse naturale: arderea pădurilor, emisiile vulcanice și descărcările electrice.

  • Surse antropice: se formează în principal prin arderea incompletă a combustibililor fosili.
    Alte surse antropice: producerea oțelului și a fontei, rafinarea petrolului, traficul rutier , aerian şi feroviar.
    Monoxidul de carbon se poate acumula la un nivel periculos în special în perioada de calm atmosferic din timpul iernii și primăverii (acesta fiind mult mai stabil din punct de vedere chimic la temperaturi scăzute), când arderea combustibililor fosili atinge un maxim.
    Monoxidul de carbon produs din surse naturale este foarte repede dispersat pe o suprafața întinsa, nepunând în pericol sănătatea umană.

  • Efecte asupra sănătăţii populației
    Este un gaz toxic, în concentrații mari fiind letal (la concentrații de aproximativ 100 mg/m3) prin reducerea capacitații de transport a oxigenului în sânge, cu consecințe asupra sistemului respirator și a sistemului cardiovascular.
    La concentrații relativ scăzute:
    - afecteză sistemul nervos central;
    - slăbeşte pulsul inimii, micșorând astfel volumul de sânge distribuit în organism;
    - reduce acuitatea vizuală și capacitatea fizică;
    - expunerea pe o perioadă scurtă poate cauza oboseală acută;
    - poate cauza dificultăți respiratorii și dureri în piept persoanelor cu boli cardiovasculare;
    - determină iritabilitate, migrene, respirație rapidă, lipsă de coordonare, greață, amețeală, confuzie, reduce capacitatea de concentrare.
    Segmentul de populație cea mai afectată de expunerea la monoxid de carbon o reprezintă: copiii, vârstnicii, persoanele cu boli respiratorii și cardiovasculare, persoanele anemice, fumătorii.

  • Efecte asupra plantelor
    La concentrații monitorizate în mod obișnuit în atmosferă nu are efecte asupra plantelor, animalelor sau mediului.
Metode de măsurare:
  • Metoda de referință pentru măsurarea monoxidului de carbon este cea prevăzută în standardul SR EN 14626 « Aer înconjurător. Metoda standardizată pentru măsurarea concentrației de  monoxid de carbon prin spectroscopie în infraroşu nedispersiv».

Norme:

LEGEA nr. 104 din 15 iunie 2011
Monoxid de carbon - CO
Valoare limită 10 mg/m3 - valoarea limită pentru protecția sănătății umane (valoarea maximă zilnică a mediilor pe 8 ore)