Premierul Ciucă: Disponibilitatea Franţei de a contribui cu trupe NATO în România este o dovadă de fraternitate - Reacția președintelui Iohannis

Premierul Nicolae Ciucă a salutat decizia Franţei de a aduce trupe militare pe teritoriul României în cadrul misiunilor NATO, precizând că decizia lui Emmanuel Macron este o „dovadă de fraternitate” în contextul parteneriatului strategic dintre cele două state.

Ian 20, 2022 - 10:53
Urmărește-ne peGoogle news
Premierul Ciucă: Disponibilitatea Franţei de a contribui cu trupe NATO în România este o dovadă de fraternitate - Reacția președintelui Iohannis

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, ne anunţă disponibilitatea ţării sale de a întări flancul estic al NATO în România. Salut cu căldură această dovadă de fraternitate în contextul Parteneriatului nostru Strategic”, a scris prim-ministrul Ciucă, joi, pe Twitter.   

Emmanuel Macron a anunţat, miercuri, că Franţa este dispusă să aducă trupe pe teritoriul României în cadrul misiunilor NATO. Vestea a fost dată de europarlamentarul francez Natalie Loiseanu.

În această seară Emmanuel Macron a anunţat disponibilitatea Franţei de a participa la o prezenţă militară avansată a NATO în România. Franţa este solidară cu statele europene preocupate de securitatea lor”, a scris aceasta pe Twitter.

De asemenea, și preşedintele Klaus Iohannis salută anunţul omologului francez, Emmanuel Macron, privind disponibilitatea Franţei de a participa cu trupe NATO pe teritoriul României.

"Salut călduros anunţul preşedintelui Emmanuel Macron cu privire la disponibilitatea Franţei de a participa la prezenţa militară întărită a NATO în România. Parteneriatul strategic România-Franţa va fi astfel întărit pe flancul estic, în regiunea Mării Negre", a scris Iohannis, joi, pe Twitter.