FOTO: Un polițist din București a murit într-un accident rutier, în Vâlcea

Accidentul rutier s-a produs în judeţul Vâlcea, pe DN 7 / E 81. Un şofer din Gorj s-a izbit cu maşina de parapetul de pe marginea drumului, iar în urma impactului a rămas încarcerat.

Iul 24, 2021 - 17:44
Urmărește-ne peGoogle news
FOTO: Un polițist din București a murit într-un accident rutier, în Vâlcea

La faţa locului, Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea a trimis o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi o ambulanţă SMURD. De asemenea, din partea Serviciului Judeţean de Ambulanţă a fost trimis un echipaj.   

Autorităţile au anunţat că şoferul este un bărbat de 29 de ani din judeţul Gorj. Conform gorjonline.ro este vorba despre Cătălin Marius Fierăscu, originar din Albeni, dar care lucra ca și polițist la București. 

Foto: gorjonline.ro

Acesta a fost găsit de către forţele de intervenţie încarcerat, în stare inconştientă, fiind scos dintre fiare de către pompieri. A fost preluat în stare critică de către echipajul SAJ fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vâlcea, însă, din păcate, nu a supraviețuit.

Accidentul rutier s-a produs la km 161 al DN 7 / E 81 unde autoturismul a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un capăt de pod, după cum au menţionat reprezentanţii Poliţiei Vâlcea.   

Din imagini se observă parapet doar pe un sens de mers, în timp ce maşina este pe celălalt sens de mers.

Practic şoferul s-a izbit de parapet, în urma impactului violent, şoferul a virat la stânga şi a intrat pe sensul opus, oprindu-se în capul de pod de pe marginea drumului, pe sens opus.   

Traficul în zonă a fost blocat timp de mai bine de o oră şi jumătate, fiind întreruptă circulaţia între Râmnicu Vâlcea şi Piteşti în urma acestui accident rutier. 

Foto:Adevărul.ro