Femeie cercetată penal, după ce a găsit pe o stradă din Pitești o sacoșă cu bani și a decis să o păstreze

O femeie de 51 de ani, din Piteşti, este cercetată penal după ce a găsit pe stradă o sacoșă cu bani şi a păstrat-o.

Sep 30, 2021 - 10:04
Urmărește-ne peGoogle news
Femeie cercetată penal, după ce a găsit pe o stradă din Pitești o sacoșă cu bani și a decis să o păstreze

Cel care pierduse banii este un bărbat care se ducea să-i depună la bancă.

Potrivit presei locale, citate de realitatea.net, el ar fi scăpat sacoșa cu cei 2.500 lei, în timp ce aștepta să traverseze, la o trecere de pietoni.

Acesta și-a dat seama că pierduse banii abia când a ajuns la bancă și a făcut o reclamație la poliție.

Incidentul a avut loc la începutul lunii august, iar femeia care a luat sacoșa a fost identificată, în cele din urmă, din imaginile camerelor de supraveghere.