Drama unui român în Italia: A mers la prostituate, dar acolo şi-a găsit soţia - ​A omorât-o, apoi s-a sinucis

Un român stabilit în Italia a mers într-o seară, după mai multe pahare cu un prieten, la prostituate. A dat chiar peste soția lui, în timp ce încerca să ademenească un client.

Noi 1, 2021 - 19:58
Urmărește-ne peGoogle news
Drama unui român în Italia: A mers la prostituate, dar acolo şi-a găsit soţia - ​A omorât-o, apoi s-a sinucis

Un cetățean italian în vârstă de 32 de ani a fost condamnat zilele trecute la trei ani de închisoare de o instanță din Roma, pentru tâlhărie, răpire şi alte violenţe.

Infracțiunea pentru care va ajunge după gratii are legătură cu o întâmplare halucinantă petrecută în 2019.

Italianul s-a împrietenit cu un coleg român de muncă de aceeași vârstă. Cei doi, domiciliați în Frosinone, localitate situată la aproximativ 100 de kilometri sud de Roma, au ieșit la un bar din oraș. După mai multe pahare, cei doi au decis să meargă la prostituate, unde românul a dat chiar peste soția lui, chiar în timp ce încerca să ademenească un client.

A apucat-o pe păr și a târât-o la mașină, unde a lovit-o cu pumnii și picioarele, potrivit Frosinone Web.

Un polițist a trecut prin zonă și a reușit să o scape pe femeie de furia bărbatului. Atât românul, cât și prietenul său au fost arestaţi şi anchetaţi pentru răpire, tâlhărie şi alte violenţe, după ce i-ar fi smuls femeii şi geanta din mână. Cei doi au fost trimiși în judecată în stare de libertate.

În timpul procesului, românul s-a întors în țară împreună cu soția lui. La scurt timp, în timpul unui conflict, a împușcat-o mortal pe femeie. Ulterior și-a pus și el capăt zilelor folosind aceeași armă.

Procesul a continuat doar cu cetățeanul italian acuzat și s-a terminat recent prin condamnarea acestuia.