Directoarea Centrului Creşe din Ploieşti a fost arestată preventiv

Directoarea Centrului Creşe din municipiul Ploieşti, Angelica Fodor, a fost arestată preventiv în dosarul privind însuşirea de produse alimentare şi de igienă folosite la creşele din oraş.

Dec 8, 2021 - 10:52
Urmărește-ne peGoogle news
Directoarea Centrului Creşe din Ploieşti a fost arestată preventiv

Tribunalul Prahova a admis, în noaptea de marţi, 7 decembrie, spre miercuri, propunerea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă, pentru o perioadă de 30 zile, a inculpatei sub acuzaţiile de luare de mită în formă continuată şi delapidare, potrivit portalului instanţelor de judecată.

Decizia nu este definitivă, dar este executorie.

Alte patru persoane reţinute în acest dosar au fost plasate de procurori sub control judiciar.

16 persoane au calitatea de suspecţi în această speţă, cinci dintre ele, respectiv directoarea Centrului Creşe şi patru administratoare, fiind reţinute pentru luare de mită, dare de mită şi delapidare.

Surse apropiate anchetei au declarat că acuzaţia de luare de mită în cazul Angelicăi Fodor este legată de faptul că aceasta lua bani atât de la părinţi, pentru a le înscrie copiii la creşă, cât şi de la angajate, pentru a le menţine în funcţii.

În această speţă au fost efectuate percheziţii în timpul cărora la adresele respective au fost găsite cantităţi importante de produse care ar fi fost destinate copiilor, menţionează sursele citate de Ziare.com.