Se mărește punctul de amendă începând cu 1 ianuarie 2024 - Ministerul de Interne propune modificarea formulei de calcul

Amenzile de circulație vor crește începând cu 1 ianuarie 2024. Ministerul de Interne propune modificarea formulei de calcul, astfel încât majorarea să fie de numai 5 la sută din salariul minim brut pe economie.

Dec 8, 2023 - 11:39
Urmărește-ne peGoogle news
Se mărește punctul de amendă începând cu 1 ianuarie 2024 - Ministerul de Interne propune modificarea formulei de calcul
Foto: Poliția Română/ imagine cu caracter ilustrativ

Acum, punctul de amendă este 10 la sută din salariul minim brut pe economie care a fost în anul 2017: adică 145 de lei. Salariul minim a tot crescut, dar pentru amenzi, autoritățile au apelat la ordonanțe de urgență și nu au schimbat valoarea punctului de amendă în ultimii 6 ani.

Fără plafonare, potrivit reglementărilor, un punct de amendă ar fi fost acum de 330 de lei. De exemplu, dacă sunteţi prinşi în trafic fără centura de siguranţă, veţi fi sancţionaţi cu 3 puncte de amendă şi dacă în prezent valoarea acesteia este de 435 de lei, de la anul s-ar putea să fie 990 de lei.

Pentru șoferii care sunt prinși vorbind  la telefon amenda poate ajunge la  2.600 de lei şi li se poate suspenda şi permisul pentru  60 de zile.

Totuși, Ministerul de Interne propune  din nou modificarea formulei de calcul. Procentul să fie de 5 al sută în loc de 10 la sută din salariul minim. Astfel că, de la 1 ianuarie 2024, punctul de amendă ar putea ajunge la 165 de lei.

Specialiștii mai atrag atenția și asupra faptului că șofatul presupune anumite calități, ca oricare altă îndeletnicire și din păcate foarte mulți dintre cei care obțin permisul de conducere nu le au. Mai mult, de la un an la altul condițiile de trafic se schimbă, iar participanții ar trebui să se adapteze continuu pentru a nu se pune în pericol pe ei sau pe ceilalți.

Sursa: DCNews