Scriitorul Milan Kundera a încetat din viață la vârsta de 94 de ani

Milan Kundera, considerat cel mai popular scriitor ceh după Franz Kafka, a încetat din viață miercuri, la vârsta de 94 de ani. Kundera a fost unul dintre cei virulenți critici ai regimului stalinist-comunist instaurat în țara sa și s-a refugiat în Franța, la mijlocul anilor 70.

Iul 12, 2023 - 14:16
Urmărește-ne peGoogle news
Scriitorul Milan Kundera a încetat din viață la vârsta de 94 de ani
Foto: Wikimedia Commons

Autorităţile cehoslovace i-au retras cetăţenia în urma publicării în 1979 a romanului „Cartea râsului şi a uitării”, în care l-a descris pe preşedintele cehoslovac Gustav Husak drept „preşedinte al uitării”.

În 1981, Kundera a primit cetăţenia franceză.

Cele mai cunoscute scieri ale Milan Kundera sunt ``Gluma``, ''Iubiri caraghioase'', ''Viaţa e în altă parte'', ''Insuportabila uşurătate a fiinţei''.

Comunist entuziast încă de la vârsta de 18 ani, când a aderat la partid după ce acesta a preluat puterea în Cehoslovacia în urma celui de-al Doilea Război Mondial, Milan Kundera a realizat curând impostura socialismului de stat, care înăbușea conștiințele, în special pe cele ale scriitorilor și intelectualilor, obligați să devină propagandiști ai unui regim autoritar și criminal.

Aceată deziluzie este descrisă în primul său roman, ``Gluma''. 

Exclus din partid pentru prima dată în 1956, Kundera a fost reprimit în aniii `60, înainte de a fi exclus definitiv în 1970, după participarea sa activă la Primăvara de la Praga din 1968.

„Prostia oamenilor vine din a avea un răspuns pentru toate. Înțelepciunea vine din a avea o întrebare pentru toate" - Milan Kundera.

Milan Kundera, invitat în emisiunea "Apostrophes", 1984. Din 1985, marele scriitor n-a mai acordat niciun interviu.