Tânăra care a luat suma de bani blocată într-un bancomat s-a prezentat la poliție

Tânăra care a plecat cu 21.800 lei, suma rămasă blocată într-un bancomat din Târgu Mureş în urma unei tranzacţii eşuate, s-a prezentat la Poliție.

Sep 15, 2022 - 15:41
Urmărește-ne peGoogle news
Tânăra care a luat suma de bani blocată într-un bancomat s-a prezentat la poliție
Foto: IPJ Mureș

„Persoana în cauză s-a prezentat la sediul I.P.J. Mureș, în continuare polițiștii efectuează verificări în vederea lămuririi situației de fapt”, informează Poliția Mureș.

Polițiștii din Mureș anunțau miercuri, 14 septembrie, că fac cercetări într-un dosar penal pentru însușirea bunului găsit de către o femeie neidentificată până acum.

Pe 8 august, un cetățean s-a deplasat la sucursala unei bănci din Târgu-Mureș pentru a depune într-un cont bancar 21.800 de lei.

După ce banii au fost depuși, ca urmare a unei erori a bancomatului, suma a rămas blocată în locaș, persoana respectivă nesesizând cele întâmplate. Astfel, suma care a rămas în interiorul locașului de depunere a numerarului a fost însușită, pe nedrept, ulterior, de către o persoană neidentificată.