Trei români din aceeași familie au fost găsiți morți, în locuința lor din Spania - Autoritățile din oraș vor decreta trei zile de doliu oficial

Trei români din aceeași familie au murit în Spania, în Catarroja, intoxicați cu monoxid de carbon. Cei decedați erau un cuplu și fiul lor în vârstă de 20 de ani.

Noi 28, 2021 - 14:38
Noi 28, 2021 - 14:41
Urmărește-ne peGoogle news
Trei români din aceeași familie au fost găsiți morți, în locuința lor din Spania - Autoritățile din oraș vor decreta trei zile de doliu oficial

Ei au fost găsiți morți de fiica cea mare, în vârstă de 25 de ani. Tânăra a fost transferată la spital și primește consiliere psihologică din cauza șocului, conform Caso Abierto.

Familia era foarte iubită de comunitatea din care făcea parte.

Tatăl, Vasile, locuia de 15 ani aici. El era mecanic, iar soția sa lucra la o școală din Valencia. Băiatul era student la economie, iar fata care i-a găsit este avocat.

Și primarul din Catarroja, Jesús Monzó, a mers la locul tragediei. Ei a transmis că primăria o va ajuta pe fiica familiei cu ce are nevoie. De asemenea, Consiliul Local Catarroja va decreta trei zile de doliu oficial, începând de duminică.

Știrile ProTV