Patru persoane au fost înjunghiate mortal, la Londra

Trei femei şi un bărbat au fost înjunghiaţi mortal într-o casă din sud-estul Londrei, a anunţat Poliţia Metropolitană, luni dimineaţa. Un bărbat suspectat că ar avea legătură cu crimele a fost arestat şi luat în custodie, iar o anchetă a fost deschisă, relatează Le Figaro.

Apr 25, 2022 - 13:01
Urmărește-ne peGoogle news
Patru persoane au fost înjunghiate mortal, la Londra
Foto: Unsplash/ Imagine cu caracter ilustrativ

Aceștia au fost găsiţi morţi luni dimineaţă de organele de poliţie, care fuseseră chemate la ora locală 1:40 (3:40, ora României) pentru tulburarea liniştii publice în Southwark, un cartier londonez situat la sud de Tamisa.

Poliţia „a găsit patru persoane care sufereau de ceea ce par a fi răni provocate prin înjunghiere (...) În ciuda eforturilor salvatorilor, cele patru persoane - trei femei şi un bărbat - au fost declarate moarte la faţa locului”, se arată într-un comunicat al Poliţiei.

Un bărbat suspectat că ar avea legătură cu crimele a fost arestat şi luat în custodie şi s-a deschis o anchetă. Se pare că cele cinci persoane se cunoşteau.