Actrița Natașa Raab a murit - Bunica din reclama „prea ca la țară” fusese diagnosticată cu Parkinson în anul 2020

Actrița Natașa Raab, cunoscută unei țări întregi din reclama în care interpretează rolul bunicii care-i spunea nepoatei "prea bun, prea ca la țară", s-a stins din viață la vârsta de 70 de ani. Natașa Raab fusese diagnosticată cu Parkinson.

Oct 23, 2023 - 21:23
Urmărește-ne peGoogle news
Actrița Natașa Raab a murit - Bunica din reclama „prea ca la țară” fusese diagnosticată cu Parkinson în anul 2020
Foto: Natașa Raab

Actrița Natașa Raab s-a născut în localitatea Huedin, din județul Cluj, în 1953.

În adolescență a cântat jazz pe scena Casei de Cultură a Studenților și a Casei Armatei din Cluj. A cântat muzică populară la Ansamblul Mărțișorul, a studiat canto cu Stela Simonetti și a jucat pe scena Teatrului Național de la Cluj, împreună cu actorul George Motoi.

A jucat în numeroase filme, dar a fost nominalizată la Premiul Gopo pentru cea mai bună actriță în rol principal, după ce a interpretat rolul principal din filmul „Din dragoste cu cele mai bune intenții”, apărut în 2011.

Natașa Raab a avut roluri uimitoare și în filmele: „Vis de ianuarie” (1979), „Lumini și umbre” (serial TV, 1982), „Acordați circumstanțe atenuante?„ (1984), „Adela” (1985), „Recital în grădina cu pitici” (1987), „Există joi?” (1988), „Martori dispăruți” (1988), „Lacrima cerului” (1989), „Fără lumini de poziție” (scurtmetraj, 1989), „Somnul insulei” (1994) și multe altele.

Natașa Raab a fost diagnosticată cu boala Parkinson în anul 2020, pe când avea 66 de ani.