Hotărâre definitivă a instanței - Biserica din Constanța, ridicată ilegal pe marginea trotuarului trebuie demolată

La 13 decembrie 2021, magistraţii Tribunalului Constanţa au decis că biserica „Izvorul Tămăduirii”, construită la marginea trotuarului de pe Bulevardul Tomis din municipiul Constanţa, trebuie demolată în termen de 90 de zile. Au umat o serie de contestații care joi, 6 iulie, s-au finalizat.

Iul 6, 2023 - 17:10
Urmărește-ne peGoogle news
Hotărâre definitivă a instanței - Biserica din Constanța, ridicată ilegal pe marginea trotuarului trebuie demolată
Foto: Biserica izvorul Tămăduirii Constanţa

Tribunalul Constanţa a respins ca nefondate, apelurile declarate împotriva sentinţei civile nr. 585/25.01.2023 şi împotriva încheierii din 03.11.2022, pronunţate de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 14901/212/2022.

„Obligă apelanta reclamantă Parohia „Izvorul Tămăduirii” Constanţa şi apelanta pârâtă Arhiepiscopia Tomisului, în mod egal, la plata către intimatul Primarul Municipiului Constanţa a sumei de 1300 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 06.07.2023”, se arată în minuta ședinței. 

În concluzie, decizia instanței din decembrie 2021 - de demolare a bisericii construite ilegal - trebuie pusă în executare. 

La 13 decembrie 2021, magistraţii Tribunalului Constanţa au decis că biserica „Izvorul Tămăduirii”, construită la marginea trotuarului de pe Bulevardul Tomis din municipiul Constanţa, trebuie demolată în termen de 90 de zile.

Termenul de trei luni nu a fost aplicat deoarece, explicau reprezentanţii Primăriei, Arhiepiscopia Tomisului a cerut mai multe păsuiri pentru a pune în aplicare sentinţa. A fost Postul Mare, apoi au venit Paştile anului 2022, apoi Rusaliile, dar decizia instanţei tot nu s-a executat. În cele din urmă, Arhiepiscopia a solicitat instanței să anuleze executarea silită, obținând întreruperea executării până la o sentință definitivă. 

În tot acest timp, între primarul Vergil Chițac și arhiepiscopul Teodosie s-a dus o luptă a scrisorilor deschise și mesajelor, ajungându-se la blesteme și amenințări din partea episcopului. 

După o hotărâre judecătorească fără discernământ cum să hotărască o instanţă să dărâme o biserică? Ce e biserica? E locaşul lui Dumnezeu. Nu te temi de cuvântul lui Dumnezeu, care zice: de va strica cineva lucrul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe acel şi s-a dovedit că aşa este. Toţi care au dărâmat biserici au murit în chinuri groaznice”, a declarat ÎPS Teodosie în cursul anului trecut.

Mai mult, ierarhul Tomisului a lansat un val de acuzaţii la adresa primarului Vergil Chiţac şi a city managerului Constanţei, Felicia Ovanesian. „Să biruim pe Satana, să fugă Satana de la noi, de la toţi, şi de la domnul primar şi de la doamna city manager şi de la toţi consilierii care au hotărât anapoda“.

Constănțenii consideră că acea construcţie nu se poate numi biserică, în adevăratul sens al cuvântului, deoarece ar avea mai mult aspectul unui „garaj” sau „container”, fără a putea fi încadrată într-un stil arhitectonic ce caracterizează locaşurile de cult din România. 

Chiar şi Patriarhia Română a recunoscut că „orice edificiu sacru, cu atât mai mult o biserică, nu se înalţă şi amenajează decât într-un spaţiu riguros adecvat, adică potrivit şi demn de o asemenea nobilă alegere”. BOR consideră că există raţiuni practice, canonice, arhitectonice, estetice şi liturgice foarte limpezi care stau la baza construirii unei biserici. Primele dintre acestea sunt legalitatea şi necesitatea obiectivă a construirii ei.

Sursa: Adevărul