Constantin Ștefan, secretar de stat, a depus plângere la poliție pentru furt de identitate: „O persoană necunoscută sună la prefecți și cere bani”

Un secretar de stat din Gorj, care activează în Ministerul Energiei, a depus o plângere la poliție pentru furt de identitate.

Feb 26, 2023 - 12:36
Urmărește-ne peGoogle news
Constantin Ștefan, secretar de stat, a depus plângere la poliție pentru furt de identitate: „O persoană necunoscută sună la prefecți și cere bani”
Foto: Constantin Ștefan

Constantin Ștefan, suspendat din funcție de la Complexul Energetic Oltenia, a fost promovat pe un post de secretar de stat la Ministerul Energiei.

Acesta susține că în ultima perioadă i-au fost semnalate situații în care o persoană care pretinde că este Constantin Ștefan, secretar de stat în Ministerul Energiei, sună prefecți sau directori din Hidroelectrica și cere diferite sume de bani și foloase necuvenite.

Constantin Ștefan a declarat că a cerut ajutor poliției.

„În atenția Prefecturilor de Județ, Sucursalelor Hidroelectrica și altor autorități din țară precum și a opiniei publice. Vă aduc în atenție faptul că o persoană necunoscută care se dă drept persoana mea Ștefan Constantin – Secretar de Stat din Ministerul Energiei, sună la prefecții de județ și la directorii din Hidroelectrica pentru a cere sume de bani și alte foloase necuvenite, inclusiv materiale.

Rog pe această cale, ca atunci când sunteți sunați de o persoană care se dă drept „Ștefan Constantin-Secretar de Stat din Ministerul Energiei” cerându-vă sume de bani și foloase necuvenite, să anunțați de îndată organele abilitate în vederea luării, cu celeritate, a măsurilor legale ce se impun în vederea pedepsirii acesteia.

Țin să aduc la cunoștință celor care îmi folosesc numele și calitatea mea oficială cu scopul de a mă denigra și de a-mi produce prejudicii de imagine, că am sesizat deja organele abilitate!”, conform unui anunț al secretarului de stat Constantin Ștefan, din Ministerul Energiei.