YouTube a eliminat două canale ale cântărețului R Kelly, după ce artistul a fost găsit vinovat pentru trafic de persoane

Platforma YouTube a eliminat două canale ale lui R. Kelly după ce cântăreţul a fost găsit vinovat săptămâna trecută pentru trafic de persoane şi nu va permite crearea altora, scrie Variety.

YouTube a eliminat două canale ale cântărețului R Kelly, după ce artistul a fost găsit vinovat pentru trafic de persoane

Totuşi, YouTube nu a blocat muzica lui Kelly - catalogul lui este în continuare disponibil pe YouTube Music. Marţi, platforma a înlăturat două canale - RKellyTV, care avea 3,5 milioane de abonaţi, şi RKellyVevo, cu 1,6 milioane de abonaţi - în baza încălcării termenilor serviciului.

Acţiunile incalificabile comise de R. Kelly justifică sancţiuni care nu se aplică în mod standard, din cauza riscului de a provoca daune la scară largă”, a scris într-un memoriu Nicole Alston, vicepreşedinte YouTube. „Adoptăm această măsură pentru a ne proteja utilizatorii la fel ca alte platforme”.

Decizia YouTube vine după opt zile de când R. Kelly a fost găsit vinovat de un juriu pentru crimă organizată în opt capete de acuzare privind traficul de persoane. Este programat ca el să îşi primească sentinţa pe 4 mai 2022. Cântăreţul în vârstă de 54 de ani riscă o pedeapsă cuprinsă între 10 ani şi închisoare pe viaţă.

Casa de discuri RCA Records a Sony Music a renunţat la colaborarea cu cântăreţul în ianuarie 2019, la multă vreme după apariţie acuzaţiilor. Catalogul lui muzical rămâne aici şi e disponibil pe serviciile de streaming.