Volodimir Zelenski, criticat de oficialii israelieni, după ce a comparat invadarea Ucrainei cu cel de-al Doilea Război Mondial

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a comparat invadarea ţării sale de către Rusia cu al doilea Război Mondial, duminică, în discursul său către israelieni, informează Interfax.

Mar 20, 2022 - 22:59
Urmărește-ne peGoogle news
Volodimir Zelenski, criticat de oficialii israelieni, după ce a comparat invadarea Ucrainei cu cel de-al Doilea Război Mondial
Foto: Captură Video

“Am dreptul să compar istoria noastră cu a voastră, lupta noastră pentru supravieţuire cu Al Doilea Război Mondial”, s-a adresat Zelesnki parlamentului şi guvernului din Israel.

Zelenski a spus că “ziua de 24 februarie a intrat în istorie de două ori şi în ambele rânduri ca o tragedie – pentru ucraineni, pentru evrei, pentru Europa, pentru întreaga lume”. “La 24 februarie 1920 a fost înfiinţat Partidul Naţional Socialist din Germania, partid care a luat milioane de vieţi şi a distrus oameni. În aceeaşi zi în 2022, a fost emis un ordin criminal de invadare a Ucrainei”, a adăugat el, conform Hotnews.ro. 

Volodimir Zelenski a numit invazarea Ucrainei drept “un război prin care se doreşte distrugerea poporului ucrainean”.

Făcând o trimitere la expresia “soluţia finală a problemei evreieşti în Europa”, referitoare la planul care a dus la Holocaust, Zelenski a afirmat că acum Kremlinul vorbeşte despre “soluţia finală a problemei ucrainene”.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, care şi-a evidenţiat moştenirea evreiască în căutarea de sprijin împotriva invaziei ţării sale de către Rusia, s-a adresat prin videoconferinţă Parlamentului din Israel, Knesset, ţară care încearcă o mediere între Moscova şi Kiev.

În ultimele zile, preşedintele Zelenski şi-a multiplicat intervenţiile prin videoconferinţă adresându-se parlamentarilor străini cu scopul de a obţine sprijin pentru Ucraina în faţa invaziei ruse.

Statul evreu a adoptat o poziţie prudentă după invazia rusă în Ucraina pe 24 februarie, afirmând legături privilegiate cu cele două ţări, mai ales că Statele Unite, aliatul istoric al Israelului, sprijină Ucraina, iar Rusia are soldaţi în Siria, ţară vecină cu statul evreu.

În acest context, prim-ministrul israelian Naftali Bennett încearcă o mediere între Ucraina şi Rusia. Bennett a mers la Moscova pentru a se întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin, la puţin timp de la debutul invaziei în Ucraina, şi a avut multiple convorbiri telefonice cu Zelenski.