Vladimir Putin a anunțat că Rusia nu va primi refugiați afgani

Preşedintele rus Vladimir Putin a criticat ţările occidentale pentru modul în care gestionează problema refugiaţilor afgani, potrivit Reuters.

Aug 22, 2021 - 18:16
Urmărește-ne peGoogle news
Vladimir Putin a anunțat că Rusia nu va primi refugiați afgani

Duminică, într-o intervenţie la întâlnirea partidului de guvernare din Rusia, Putin a adus critici ţărilor vestice deoarece ele se aşteaptă ca naţiunile vecine Rusiei să preia refugiaţi afgani în timp ce vizele acestora pentru SUA şi Europa sunt procesate.

La Moscova, el a declarat: „Partenerii noştri vestici insistă pentru o opţiune de a repartiza refugiaţi afgani în ţări din Asia centrală până ce vor primi vizele pentru SUA şi alte ţări. Înseamnă asta că - spun ei - este posibil să îi trimită în aceste ţări, la vecinii noştri, fără vize, dar ei înşişi nu vor să îi accepte fără vize?”.

Președintele Vladimir Putin a respins ideea de a trimite persoane evacuate din Afganistan în țările din apropierea Rusiei, spunând că nu dorește „militanți care vin ca refugiați sub acoperire”, scriu agențiile de presă rusești, citate de Reuters și Ziare.com.

Aparent, Statele Unite negociază cu anumite ţări pentru a găzdui temporar refugiaţi afgani.

Rusia permite călătoria fără viză a rezidenţilor fostelor ţări sovietice din Asia centrală, iar Putin şi-a exprimat deja îngrijorarea că militanţii ar putea călători sub acoperire, ca refugiaţi.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că liderii talibani s-au ținut de promisiunile făcute până acum.

"Vedem declarațiile făcute de talibani cu privire la încetarea acțiunilor de luptă, amnistia pe care o acordă celor implicați în conflict și încercările de a deschide un dialog la nivel național ... toate se aplică", a spus el pentru RIA.