„Şeful statului rus s-a declarat sigur că, în pofida unei situaţii internaţionale dificile, dezvoltarea viitoare a relaţiilor bilaterale şi parteneriatului (între Moscova şi Budapesta) vor corespunde intereselor popoarelor Rusiei şi Ungariei”, anunţă într-un comunicat preşedinţia rusă.
Vladimir Putin şi Viktor Orban întreţin relaţii amicale de mult timp, în pofida multor crize între Moscova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi NATO pe de altă parte, două organizaţii în care Ungaria este membră.
La începutul lui februarie, în plină criză, înainte invazia Ucrainei de către Rusia, Viktor Orban s-a întâlnit tête à tête cu Vladimir Putin, la Moscova, şi şi-a afişat complicitatea cu liderul de la Kremlin.
Premierul ungar, suveranist şi conservator, afişează, în general, o mare apropiere faţă de Moscova în numeroase chestiuni.
El a devenit, de-a lungul anilor, liderul UE cel mai aliniat Kremlinului.
Ungaria a fost prima ţară din UE care a folosit vaccinul rus împotriva covid-19 Sputinik V, în pofida faptului că acesta nu a fost recunoscut de către Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA).
De la începutul ”operaţiunii militare speciale” a lui Putin în Ucraina, Orban a refuzat să livreze arme Kievului şi să ia în calcul sancţiuni care priva Ungaria de gaze naturale şi petrol ruseşti preţioase.