VIDEO - Premierul Nicolae Ciucă: Nu le recomandăm cetățenilor români să părăsească Republica Moldova, nu este cazul în acest moment

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că România nu recomandă cetăţenilor români să părăsească Republica Moldova.

Apr 29, 2022 - 20:05
Urmărește-ne peGoogle news
VIDEO - Premierul Nicolae Ciucă: Nu le recomandăm cetățenilor români să părăsească Republica Moldova, nu este cazul în acest moment
Foto: Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă a făcut această declarație la conferința de presă comună cu premierul bulgar, la București și a precizat că în acest moment nu este cazul pentru o astfel de decizie în cazul românilor de a părăsi Republica Moldova.

„La nivelul Ministerului de Externe şi al Guvernului am efectuat analiza indicatorilor care ar putea să genereze o astfel de decizie. Nu este cazul în acest moment, nu am recomandat şi nu recomandăm cetăţenilor români să părăsească Republica Moldova. (...) Am discutat (cu premierul Bulgariei - n.r.) această problemă şi în bilateral şi aşa cum a rezultat a fost vorba despre o decizie mai mult tehnică şi, desigur, argumentul ar fi cel legat punctual de Transnistria, dar suntem convinşi că, aşa cum a precizat domnul prim-ministru, odată cu reanalizarea indicatorilor care pot să genereze o astfel de decizie, probabil vom avea o comunicare punctuală", a spus Nicolae Ciucă, în conferinţa de presă comună cu omologul bulgar, Kiril Petkov, şi comisarul european pentru Transport, Adina Vălean, desfăşurată la Palatul Victoria.