VIDEO: Parașutist agățat de cablurile telecabinei din Poiana Brașov - Bărbatul a căzut de la 40 de metri
Un bărbat care folosea un dispozitiv de zbor numit speed fly s-a agăţat duminică, 5 decembrie, în cablurile telecabinei din Poiana Brasov, iar mai multe echipaje de medici, pompieri, salvamontişti şi jandarmi s-au deplasat la faţa locului.

"Vântul puternic a desprins aripa de pe cablu și parașutistul a căzut de la o înălțime de aproximativ 40 de metri. În cădere aripa de speed fly s-a deschis parțial și împreună cu stratul de zăpadă au reușit sa mai atenueze căderea.
Din prima evaluare medicală efectuată de salvamontiști nu au fost constatate afecțiuni medicale majore care să fie identificabile la un control în astfel de situații, persoana era conștientă, vorbea coerent, prezenta o stare normală și resimțea dureri minore la spate și membre.
Salvamontiștii au imobilizat victima într-o saltea cu vacuum și au transportat-o cu targa akja în stațiune pentru a fi preluată de o ambulanță și transportată la spital pentru un control de specialitate", arată un comunicat al Dispeceratului Național Salvamont, citat de Ziare.com.
Sportivul a rămas agățat în cablu mai multe zeci de minute.
”Bărbatul, în vârstă de 49 de ani, este conştient şi a suferit mai multe traumatisme la nivelul coloanei şi al bazinului, prin precipitare de la aproximativ 40 de metri”, a mai transmis ISU Braşov.
Speed fly este un dispozitiv de zbor caracterizat drept un hibrid între parașută și parapantă, care atinge viteze foarte mari și reacționează mult mai rapid la schimbările de direcție.