VIDEO: Ministrul „3 în 1”, Lucian Bode, surprins fără mască la Untold - „Legea în România se împarte între „jmecheri” și „fraieri”

Reprezentanții Sindicatului Europol susțin că ministrul de Interne Lucian Bode, care a preluat și interimatul de la Justiție, a fost filmat la Untold fără mască de protecție.

Sep 13, 2021 - 09:25
Urmărește-ne peGoogle news
VIDEO: Ministrul „3 în 1”, Lucian Bode, surprins fără mască la Untold - „Legea în România se împarte între „jmecheri” și „fraieri”

"Ministrul de Interne, ministrul Justiției și ministrul Transporturilor "wanna be", Lucian Bode, unicul ministrul 3 în 1, a fost surprins la UNTOLD fără mască de protecție.

Sigur, pentru poza oficială, a folosit-o, dar ulterior și-a dat-o jos. Asta pentru că Legea în România se împarte între "jmecheri" și "fraieri". Între cei care permit să se organizeze festivaluri cu zeci de mii de oameni care efectiv se iau în brațe în aglomerație și școlile unde nu se permite vizita părinților la prima zi de școală a copiilor lor", se arată într-o postare pe Facebook a Sindicatului Europol.

Sindicaliștii din poliție cer să se ia măsuri împotriva ministrului Bode.

"După ce această imagine cu ministrul Bode fără mască a devenit virală, ne întrebăm ce răspuns ar trebui să ofere un polițist din stradă cetățeanului care va fi amendat pentru nepurtarea măștii de protecție și îl va întreba dacă și Bode a fost amendat la UNTOLD pentru aceeași fapt", mai scriu cei de la Sindicatul Europol.