VIDEO - Explozie uriașă, urmată de incendiu, la Londra

Un incendiu care a degajat un fum gros a izbucnit luni după-amiază în apropierea unei staţii de tren şi de metrou din Londra, care a fost evacuată.

VIDEO - Explozie uriașă, urmată de incendiu, la Londra

100 de pompieri și 10 autospeciale, dar și ambulanțe au fost mobilizate în zonă. În imagini se observă și o minge de foc care a produs zgomot, alertând suplimentar forțele de ordine.

Circulația trenurilor a fost oprită, iar zona a fost sigilată. Oamenii au fost sfătuiți să închidă geamurile și să rămână în interior.

Trei spaţii comerciale aflate sub calea ferată în apropierea staţiei Elephant Castle, la sud de Tamisa, au fost cuprinse de flăcări, împreună cu şase maşini şi o cabină telefonică, a scris serviciul de pompieri pe Twitter, cerând publicului să evite zona şi să închidă ferestrele.

Potrivit primelor informații, incendiul a izbucnit într-un atelier auto aflat în apropiere.

Până acum nu sunt informații că ar exista victime. Poliția a exclus legătura cu un eventual incident terorist.

Știre inițială

Un fum puternic care a urmat unei explozii se manifestă la Londra, în apropierea unei stații de metrou. În zonă a fost semnalat un miros puternic de plastic ars.

Potrivit publicației My London News, incendiul se manifestă în apropierea stației de metrou Elephant and Castle.

100 de pompieri se luptă cu focul, a anunțat Brigada Londoneză de Pompieri, care a cerut evitarea zonei.

Stația de metrou a fost evacuată și închisă.