VIDEO: Doi minori, loviţi de un autoturism condus de un adolescent de 17 ani, pe un aerodrom din Teleorman

Doi copii cu vârste de 9, respectiv 13 ani au fost loviţi, duminică, de un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 17 ani. Copilul de 13 ani a suferit leziuni grave și a fost solicitat elicopterul SMURD.

Mar 27, 2022 - 17:23
Urmărește-ne peGoogle news
VIDEO: Doi minori, loviţi de un autoturism condus de un adolescent de 17 ani, pe un aerodrom din Teleorman
Foto: Captură Video

Accidentul a avut loc pe aerodromul din apropierea localităţii Siliştea Gumeşti, din judeţul Teleorman, iar Poliţia face cercetări cu privire la accident.

În data de 27.03.a.c. pe aerodromul din apropierea localităţii Siliştea Gumeşti, un tânăr de 17 ani din judeţul Argeş în timp ce conducea un autoturism, a acroşat un autoturism staţionat a ieşit în afara pistei unde a lovit doi copii cu vârste de 9 respectiv 13 ani din localitatea Siliştea Gumeşti.

În urma incidentului, copilul de 13 ani a fost rănit grav fiind transportat cu elicopterul SMURD la o unitate medicală din municipiul Bucureşti”, informează, duminică după amiază, IPJ Teleorman.

Conform sursei citate, cel de-al doilea copil a suferit răni uşoare, fiind transportat la o unitate medicală din municipiul Alexandria.

Poliţiştii au deschis un dosar penal în cadrul căruia fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor producerii evenimentului.