VIDEO: Deputat USR, discurs incoerent în Parlamentul României - Explicațiile demnitarului
Deputatul USR de Iași Filip Havârneanu a susținut miercuri, 13 aprilie 2022, un discurs incoerent în Parlament, iar mai mulți colegi spun că era beat. Deputatul USR se apără spunând că a luat calmante puternice pentru durerile de spate provocate de un accident de trotinetă, arată libertatea.ro, citată de Ziare.com.
Potrivit sursei citate, patru colegi de partid au declarat sub protecția anonimatului că Filip Havârneanu era băut, fiind îndemnat să nu ia cuvântul de la tribuna Parlamentului. Cu toate acestea, Havârneanu a ținut să vorbească în Parlament, ieșind o declarație politică incoerentă, plină de poticneli.
„L-am văzut după ce a făcut declarația politică și în timpul plenului. Se tot ridica, ieșea afară și a stat până aproape de votul final. Au fost colegi care încercau să îl oprească să vorbească cu oamenii, i s-a spus să plece acasă. Cei care au stat lângă el spun că mirosea puternic a alcool, eu am văzut doar că se comporta și vorbea ca un om beat. Nu se poate așa ceva, vorbim de oameni noi în politică, dar nu orice fel de oameni”, a explicat un deputat USR din zona Transilvaniei, pentru Libertatea.
Filip Havârneanu s-a apărat spunând că a fost incoerent din cauza unor pastile pentru dureri de spate provocate de un accident de trotinetă.
„Fiind un om de acțiune, nu am ascultat medicul. Pentru a face față tuturor solicitărilor, am rezistat în această perioadă cu calmante, pentru a putea rămâne în picioare. Este adevărat că prestația mea de la pupitrul Parlamentului nu a fost cea mai bună. Oboseala acumulată pe durata deplasării în Kiev, zilele în care nu m-am hrănit și nu am dat corpului pauza de refacere și-au spus cuvântul.
Medicamentele care mă ajută să nu clachez de durere fizică dau și ele de asemenea o stare de moleșeală și somnolență, efecte pe care am crezut că pot să le ignor. Pe de altă parte, ceea ce am trăit, văzut și simțit în orașele masacrate m-a zguduit emoțional, nimeni nu este de piatră”, a precizat Filip Havârneanu, fără a putea spune numele medicamentelor pe care le ia.
Libertatea a mai remarcat faptul că în aparițiile televizate pe care le-a avut după accidentul de trotinetă pe care l-a suferit, deputatul USR nu a mai avut probleme de incoerență, cu o seară înainte de intervenția din Parlament fiind invitat într-o emisiune la Digi 24, unde discursul său a fost total diferit față de cel din Parlament.
Deputatul USR nu este la primul incident de acest gen. După ce a fost ales parlamentar de Iași, a ieșit la iveală un filmuleț în care Filip Havârneanu apare beat într-un filmuleț în care spune că „Dumnezeu este beat”. Deputatul s-a apărat spunând că filmarea este făcută la un festival Untold, înainte de a intra în politică. „Am băut alcool. Dacă asta e un lucru ilegal....”, a spus deputatul USR după apariția filmării.