VIDEO - Avocatul Poporului: Impunerea certificatului verde pentru angajați încalcă Constituția, documentul trebuie eliminat definitiv

Renate Weber recomandă guvernului să elimine și obligativitatea prezentării certificatului la intrarea în instituțiile publice, astfel încât toți românii să își poată plăti taxele sau facturile.

Ian 26, 2022 - 15:24
Urmărește-ne peGoogle news
VIDEO - Avocatul Poporului: Impunerea certificatului verde pentru angajați încalcă Constituția, documentul trebuie eliminat definitiv
Foto: Captură Video

Avocatul Poporului susține că introducerea obligativității certificatului verde la muncă ar îngrădi dreptul la muncă.

Impunerea accesului la locul de muncă de vaccinare și consecința suspendării contractului de muncă sunt neconstituționale, iar dacă s-ar impune testarea pentru ca acest lucru să se întâmple, e o întreagă discuție cât rebuie suportat de stat și de angajat”, a declarat Avocatul Poporului, Renate Weber, miercuri, într-o conferință de presă.

Renate Weber și-a manifestat îngrijorarea și față de puterea statului de a plăti concediile medicale, notează realitatea.net.

Ultima varinată se răspândește extrem de rapid, foarte multă lume e testată pozitiv, rămâne în concedii medicale, noi ne punem întrebarea în ce măsură vor exista fonduri pentru plata tuturor concediilor medicale.”, a mai declarat Weber.

Avocatul Poporului mai susține că Executivul trebuie să elimine certificatul verde pentru accesul în instituțiile publice. Weber a anunțat că a făcut mai multe demersuri pe lângă autoritățile publice pentru ca drepturile cetățenilor să fie respectate. 

"Am trimis nenumărate adrese către multe instituţii să vedem în ce măsură au putut să se organizeze, în aşa fel încât şi persoanele care nu au un certificat care să ateste vaccinarea sau trecerea prin boală ori testul să poată - nu ştiu - să-şi achite taxele, să obţină informaţii şi aşa mai departe", a mai spus Renate Weber, miercuri, într-o conferinţă de presă, potrivit realitatea.net.