VIDEO: Anchetă a Poliției din Germania, după ce un miliardar ceh s-a filmat în timp ce circula cu peste 400 km/h, pe autostradă

Cazul unui miliardar ceh care s-a filmat în timp ce gonea cu peste 400 de km/h a stârnit o intensă polemică în Germania. Disputa a pornit după ce poliția, sesizată de internauți, a transmis inițial că nu are de ce să-l amendeze pe vitezoman, pentru că pe acel sector de drum nu există restricții.

Ian 26, 2022 - 15:19
Urmărește-ne peGoogle news
VIDEO: Anchetă a Poliției din Germania, după ce un miliardar ceh s-a filmat în timp ce circula cu peste 400 km/h, pe autostradă
Foto: Captură Video

Videoclipul, în care miliardarul ceh Radim Passer, la volanul unui Bugatti Chiron de 1.500 CP, arată cum a atins viteza de 417 km/h, a fost postat pe 18 ianuarie, dar a fost filmat în vară. Episodul s-ar fi petrecut pe o porțiune de autostradă cu 3 benzi, între Berlin și Hanovra. 

Mulți oameni ne-au cerut să împărtășim imagini needitate ale camerei din mașină, așa că am făcut-o. Sperăm să vă bucurați de călătorie - de data aceasta dintr-o perspectivă diferită”, a scris miliardarul în descrierea videoclipului.

În urma numeroaselor sesizări, poliția germană a fost nevoită să deschidă o anchetă, potrivit agenției dpa, citată de TZ.de.

Chiar dacă inițial argumentul a fost că pe acea porțiune de drum nu sunt restricții de viteză, poliția va invoca faptul că, prin deplasarea cu o viteză atât de mare, șoferul a spus în pericol siguranța traficului și a celorlalți participanți.