Victor Micula, trimis din nou în judecată: Milionarul ar fi vrut să înşele o firmă de asigurări
Tânărul milionar din Oradea, Victoraș Micula, a fost trimis în judecată pentru a treia oară, în ultimul an.
De această dată, procurorii au în vedere o tentativă de fraudă cu asigurări auto, pusă la cale din umbră, cu ajutorul unui amic, care, în cele din urmă, a fost dejucată de firma de asigurări.
În luna martie a acelui an, un amic de-ai lui Victor Micula a sunat la Poliţie și a anunțat că a avut un accident, cu una dintre mașinile milionarului.
Pentru acel autoturism se făcuse o asigurare cu doar o lună înainte, iar suma asigurată era de 275.000 de euro. Doar că verificările făcute de firmă au scos la iveală ca avariile ar fi fost provocate în alt mod, astfel că asiguratorii au refuzat să plătească.
După câteva luni, milionarul a renunțat la pretențiile bănești, așa că dosarul pentru înșelăciune s-a clasat. Procurorii i-au trimis însă în judecată pe cei doi pentru fals în declarații și înșelăciune, potrivit Știrilor ProTV.