Vasluianul infectat cu varianta Omicron nu este lăsat de vecini să-și deschidă fereastra, ca nu cumva „virusul să iasă pe geam”

Primii doi pacienți din România, infectați cu noua variantă a coronavirusului, au fost confirmați sâmbătă, 4 decembrie.

Dec 6, 2021 - 18:46
Urmărește-ne peGoogle news
Vasluianul infectat cu varianta Omicron nu este lăsat de vecini să-și deschidă fereastra, ca nu cumva „virusul să iasă pe geam”
Sursa foto: Pixabay

Unul dintre ei, un bărbat de 59 de ani, locuiește în Bârlad, acolo unde se află în izolare, după confirmarea infecției.

Bărbatul se plânge că vecinii au o atitudine ostilă față de el, i-au transmis să nu deschidă ușa sau fereastra, ca nu cumva „virusul să iasă pe geam”, potrivit vremeanoua.ro.

Vecinilor le-ar fi frică să nu se infecteze cu noua tulpină.

Potrivit sursei citate, inclusiv polițiștii sunt îngroziți de această infecție. Când îl verifică, aceștia îl sună din fața blocului și îl pun să se afișeze la fereastră, nu urcă la ușa acestuia și nici nu-l lasă să deschidă geamul.

Omul refuză să dea declarații presei, dar se plânge de atitudinea ostilă a vecinilor, care au citit că varianta Omicron se ia și când se deschide ușa.

Ministerul Sănătății a informat sâmbătă, 4 decembrie, că două persoane au fost confirmate cu varianta Omicron a Sars-Cov-2. Este vorba despre o femeie de 48 de ani din județul Brașov și un bărbat de 59 de ani din județul Vaslui.

Sâmbătă după-amiază, Institutul National de Sănătate Publică a primit rezultatul primelor secvențieri efectuate la Institutul National de Cercetare Medico-Militară Cantacuzino București care confirmă prezența noii tulpini Omicron la doi dintre pasagerii cursei din Africa de Sud care a aterizat la București în data de 30 noiembrie 2021.

Ambele persoane, izolate la domiciliu, sunt asimptomatice.

Sursa citată a precizat că se așteaptă rezultatul secventierii probei recoltate de la sportivul din Baia Mare.

Persoana depistată pozitiv care a fost în cursa aeriană din Maroc este confirmată cu varianta Delta a SARS CoV-2, a mai transmis ministerul Sănătății, potrivit Ziare.com.