Vârsta de la care se poate vota în România ar putea fi coborâtă la 16 ani, până la următoarele alegeri locale şi europarlamentare

Vârsta de la care se poate vota în România ar trebui coborâtă la 16 ani până la următoarele alegeri locale şi europarlamentare, se arată într-un proiect de lege depus în Parlament.

Mar 20, 2022 - 22:16
Urmărește-ne peGoogle news
Vârsta de la care se poate vota în România ar putea fi coborâtă la 16 ani, până la următoarele alegeri locale şi europarlamentare
Foto: Unsplash/ Imagine cu caracter ilustrativ

Iniţiativa stârneşte însă controverse în rândul aleşilor şi juriştilor care susțin că o asemenea modificare ar putea fi luată în calcul doar în momentul revizuirii Constituţiei.

Potrivit TVR, în Europa, doar Germania şi Scoţia acordă un statut special tinerilor care au împlinit 16 ani și îi implică în votarea aleșilor locali. Și în Italia sunt discuții ca adolescenții să aibă drept de vot chiar și la alegerile alegerile parlamentare. Este un trend pe continent și acum propunerea se va dezbate și în România.

Subiectul este în atenția liderilor politici din România de anul trecut, când li s-a promis elevilor că vor primi acest drept.

În România, următoarele alegeri europarlamentare și locale vor avea loc în 2024. Dacă ar fi coborâtă vârsta de la care se poate vota, peste 400 de mii de adolescenți ar putea veni la urne.

Sursa: Știrile TVR