Un vizitator al Grădinii Zoologice din Hunedoara i-a smuls cornul unui căprior, aflat într-un țarc

Un bărbat a smuls cornul unui căprior, duminică, la Grădina zoologică din Hunedoara.

Noi 14, 2021 - 19:08
Noi 14, 2021 - 19:12

Un bărbat din Hunedoara a fost reținut duminică, 14 noiembrie, după ce a smuls cordnul unui căprior de la Grădina zoologică aflat într-un țarc. Animalul a rămas cu urma, însângerată, a ruperii cornului.

Oamenii care l-au văzut pe bărbat i-au anunţat pe angajaţii zoo-parcului. Luat la întrebări, făptașul nu a recunoscut și a devenit recalcitrant, lansând mai multe amenințări pentru cei din jur, conform Adevărul.ro.

Conform sursei citate, martorii scenei au povestit că bărbatul a fost imobilizat de către agenții firmei de pază și că, în urma percheziției, s-a găsit asupra sa, ascuns sub haine, cornul provenit de la căprior.

La faţa locului au ajuns echipajele Poliţiei şi Poliţiei Locale, iar bărbatul a fost reţinut, pentru a fi dus la audieri.