Un tânăr din Bihor și-a făcut plantație de canabis din fonduri europene obținute pentru agricultură

Prin programul „Tânărul fermier”, un bărbat din Bihor a accesat bani europeni, dar în loc de legume a cultivat canabis.

Feb 23, 2022 - 18:23
Urmărește-ne peGoogle news
Un tânăr din Bihor și-a făcut plantație de canabis din fonduri europene obținute pentru agricultură
Foto: Unsplash/ Imagine cu caracter ilustrativ

Procurorii DIICOT l-au dat pe mâna justiției și, pentru deținere de droguri de risc, a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare.

Imediat după aflarea sentinței, omul a dispărut de acasă, iar acum este dat în urmărire generală.

Fermierul în vârstă de 38 de ani, de profesie inginer agronom, a lăsat impresia că vrea să înceapă o afacere cât se poate de cinstită. A accesat 40.000 de euro, bani europeni, prin programul „Tânărul fermier”.

„La acel moment, exploatația agricolă, pe care dânsul a deținut-o, a corespuns din punct de vedere tehnic, cât și al culturilor, pe teren. De la semnarea contractului, avea la dispoziție 33 de luni pentru îndeplinirea principalelor obiective”, a declarat Cristian Buzlea, director AFIR Bihor.

Doar că în loc de legume, fermierul a plantat canabis. Cultura ilegală a fost descoperită de procurorii DIICOT. Anchetatorii au găsit, pe lângă zeci de plante, și corturi, lămpi, ventilatoare, filtre, dar și un aparat de mărunţit și un cântar de precizie.

„Magistrații Tribunalului Bihor au emis, pe numele acestuia, un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la un an și șase uni de detenție, pentru comiterea infracțiunii de deținere, în vederea consumului propriu, de droguri de risc, în formă continuată”, a declarat Comisar-șef Alina Fărcuța, purtător de cuvânt IPJ Bihor.

La numai o zi după ce a aflat că va face închisoare, fermierul a dispărut de acasă. Acum este dat în urmărire națională și internațională.

Sursa: Știrile ProTV