Un tânăr a murit în timp ce încerca să scape de polițiști, în Târgu Frumos

Un tânăr în vârstă de 25 de ani a murit după ce a intrat cu motocicleta într-un stâlp, în timp ce încerca să scape de poliţiştii rutieri din oraşul Târgu Frumos, care se aflau în urmărirea sa.

Iul 19, 2021 - 17:33
Urmărește-ne peGoogle news
Un tânăr a murit în timp ce încerca să scape de polițiști, în Târgu Frumos
Sursa foto: Arhivă Internet

„Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Târgu Frumos au efectuat semnal regulamentar de oprire conducătorului unui motociclu, care se deplasa pe raza oraşului. Întrucât tânărul şi-a continuat deplasarea, s-a procedat la urmărirea sa în trafic. La un moment dat, într-o curbă, acesta a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un stâlp. Poliţiştii au intervenit imediat pentru acordarea primului ajutor tânărului, însă acesta a decedat”, a declarat, luni, Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.

Potrivit acesteia, a fost întocmit un dosar penal pentru conducerea unui auto neînmatriculat, conducerea unui auto cu permis de conducere necorespunzător categoriei de vehicul condus şi ucidere din culpă.

"Cercetările continuă pentru stabilirea întregii situaţii de fapt şi luarea măsurilor în cauză", a precizat Anca Vîjiac.