Un rus şi doi lituanieni, au fost arestaţi pentru spionaj, la cel mai mare producător de arme din Bulgaria

Trei angajaţi străini ai celui mai mare producător de arme din Bulgaria, Arsenal, au fost reţinuţi sub suspiciunea că exportă „informaţii sensibile” din interiorul companiei.

Oct 9, 2021 - 16:53
Urmărește-ne peGoogle news
Un rus şi doi lituanieni, au fost arestaţi pentru spionaj, la cel mai mare producător de arme din Bulgaria

Ministerul bulgar de interne a anunţat vineri, că au fost reţinuţi doi lituanieni, un bărbat şi o femeie, şi un bărbat rus care ocupau funcţii de conducere în companie şi care se ocupau de tehnologii inovatoare. Arsenal produce arme de calibru mic, sisteme de artilerie, praf de puşcă şi muniţie.  

Compania a anunţat ministerul de Interne pe 3 octombrie că „produse specifice” şi documente ale acestora au dispărut şi că cei trei suspecţi nu s-au mai întors la serviciu de pe 17 septembrie, după ce şi-au luat concediu fără plată.  

Ministerul a descris informaţiile lipsă din sistem drept „extrem de sensibile pentru companie şi de interes pentru companiile bulgare sau străine concurente”.

Suspecţii au reintrat în Bulgaria pe 2 octombrie şi au călătorit în oraşul Kazanlak, unde se află fabrica principală a companiei şi au fost reţinuţi la un punct de control la graniţa sudică cu Grecia, pe 5 octombrie, a declarat Ministerul de Interne, citat de Europa Libera, potrivit Adevărul.ro.

Se aşteaptă ca toţi trei să fie transferaţi în custodia poliţiei regionale din Kazanlak pentru a răspunde acuzaţiilor care le sunt aduse.  

Acuzaţiile de spionaj industrial vin la cinci luni după ce procurorii bulgari au început să investigheze posibilele legături între otrăvirea traficantului de arme Emilian Gebrev, în 2015, şi exploziile de la depozitele de arme între 2011 şi 2020.  

Într-una dintre aceste explozii, în 2014, la unul din complexele de arme ale Arsenal o persoană a fost ucisă.  

În aprilie, oficialii cehi au dezvăluit legături suspectate între agenţii ruşi de informaţii militare (GRU) şi o explozie soldată cu victime la un depozit de muniţii ceh în 2014. Cazul s-a soldat cu un scandal diplomatic şi cu expulzări reciproce între Praga şi Moscova dar şi între ţări estice, membre ale blocului comunitar, şi Rusia, din solidaritate cu Cehia.  

Ulterior, dovezile din acest caz i-au plasat pe agenţii GRU şi la depozitele de arme din Bulgaria.