Un jucător român de polo a murit după ce i s-a făcut rău în timpul meciului dintre Dinamo și Rapid București

Un poloist de la Dinamo a murit, sâmbătă, după ce i s-a făcut rău în timpul derby-ului cu Rapid. Meciul se disputa în bazinul Giulești.

Mar 26, 2022 - 14:18
Mar 26, 2022 - 19:19
Urmărește-ne peGoogle news
Un jucător român de polo a murit după ce i s-a făcut rău în timpul meciului dintre Dinamo și Rapid București
Foto: CS Dinamo București

UPDATE:

Este vorba de Andrei Drăghici, fiul fostului jucător de fotbal de la FC Bihor, Cristi Drăghici. Sportivul, în vârstă de 23 de ani, a acuzat o stare de rău, a ajuns cu greu la marginea bazinului, unde a fost ridicat de colegi. În ciuda eforturilor medicilor, pentru Andrei nu s-a mai putut face nimic.

„Clubul Sportiv Dinamo este îndoliat de vestea teribilă primită în această după amiază. Cu puțin înainte de ora 12:00, în timpul meciului din Superliga de polo dintre echipele Rapid București și Dinamo, disputat în Bazinul Giulești, unul dintre jucătorii noștri a acuzat o stare de rău. Cu greu, acesta a ajuns la marginea bazinului, unde a fost ridicat, în stare de inconștiență, de jucători de la ambele echipe. Cadrele medicale aflate la fața locului și cele sosite ulterior în urma apelurilor de urgență au încercat timp îndelungat să-l resusciteze, însă după aproximativ o oră a fost declarat decesul.
Tânărul poloist făcea sport de mai bine de 15 ani și nu avea probleme de sănătate cunoscute.
Clubul Dinamo transmite sincere condoleanțe familiei greu încercate de această pierdere cutremurătoare.
Suntem alături de familie și vom acorda tot sprijinul necesar”, se arată în mesajul transmis de CS Dinamo București.

Poliția a întocmit un dosar de moarte suspectă, iar cadavrul a fost transportat la INML pentru efectuarea necropsiei.