UPDATE: Un deputat britanic, din partidul lui Boris Johnson, a murit după ce a fost înjunghiat de mai multe ori, într-o biserică

Deputatul britanic David Amess a fost atacat și înjunghiat de mai multe ori, vineri.

UPDATE: Un deputat britanic, din partidul lui Boris Johnson, a murit după ce a fost înjunghiat de mai multe ori, într-o biserică

UPDATE: 

Deputatul conservator britanic David Amess, în vârstă de 69 de ani, a murit după ce a fost înjunghiat vineri, în mai multe rânduri, în timpul unei întâlniri cu aleşi, într-o biserică din circumscripţia sa, la Leigh-on-Sea, la est de Londra, potrivit presei locale, iar poliţia nu a vrut să confirme identitatea victimei şi a arestat un suspect, relatează AFP.

Un adevărat val de reacţii politice a început să curgă imediat, într-o ţară marcată de asasinarea în plină stradă, în 2016, a deputatei eurofile Jo Cox, cu o săptămână înaintea referendumului Brexitului, de către un simpatizant neonazist.

(Este o) veste oribilă şi şocantă”, a scris într-un mesaj postat pe Twitter liderul opoziţiei laburiste Keir Starmer, care a anunţat că se gândeşte la deputatul conservator, rudele şi la colaboratorii acestuia.

Știre inițială:

Incidentul a avut în timp ce acesta participa la o activitate la o biserică din Essex, conform Sky News, preluat de Știrile ProTV.

Deputatul conservator de 69 de ani, care reprezintă în Camera Comunelor circumscripţia Southend West din comitatul Essex, a primit primul ajutor la fața locului, dar nu se cunosc prea multe detalii despre starea sa de sănătate.

Traficul din zonă a fost oprit pentru mai mult timp.

Pe rețelele sociale au aparărut imagini cu polițitiștii și ambulanțele de la fața locului.

Câteva persoane au scris că politicianul a fost înjunghiat, dar tot fără să ofere prea multe detalii.

Poliția a anunțat că suspectul a fost prins.