Un bărbat din Vrancea, care a incendiat mașina unui vecin, a fost prins pentru că și-a pierdut pălăria în apropiere de locul faptei

Un bărbat Vrancea a fost condamnat la doi ani și două luni de închisoare cu suspendare pentru violare de domiciliu și distrugere după ce a incendiat mașina unui vecin.

Noi 24, 2021 - 19:05
Urmărește-ne peGoogle news
Un bărbat din Vrancea, care a incendiat mașina unui vecin, a fost prins pentru că și-a pierdut pălăria în apropiere de locul faptei

Potrivit monitoruldevrancea.ro și Ziare.com, bărbatul a fost prins datorită unei pălării pierdute în grădina părții vătămate. 

Sursele citate notează că în rechizitoriu nu se arată ce avea de împărțit inculpatul cu vecinul său, dar este cert că în timpul anchetei s-a stabilit că, în noaptea de 13 iunie 2018, în jurul orei 23:00, acesta a intrat în grădina părții vătămate, apoi în curte unde, folosindu-se de un chibrit, a dat foc la un material combustibil pe care l-a aruncat în interiorul autoturismului parcat.

Principala probă a acuzării, o pălărie kaki, a fost găsită în grădină, iar legătura cu inculpatul s-a stabilit când au fost vizionate imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă. Astfel, acesta apărea în ziua respectivă într-o căruță, purtând pe cap o pălărie rotundă, de culoare kaki, asemănătoare cu cea găsită de anchetatori.

La audieri, inculpatul a arătat că nu se face vinovat de nimic, mai ales că la data respectivă fusese ocupat toată ziua, inclusiv cu treburile gospodărești în locuința sa. Însă mai mulți martori audiați au recunoscut pălăria ca fiind cea pe care inculpatul o purta frecvent, ba chiar au arătat că acesta este bănuit de vecini și în cazul altor incendieri, când ar fi pus foc fără motiv.

Monitorul de Vrancea mai arată că în 2020, chiar soția bărbatului a solicitat să fie emis un ordin de protecție împotriva acestuia, solicitare pe care femeia și-a retras-o ulterior. Atunci, vrânceanul a recunoscut că și-a lovit consoarta cu palma și cureaua, jurând însă că a fost o glumă.