Un bărbat din Neamţ a murit după ce a încercat să intre în apartamentul în care locuia, de pe acoperişul blocului, prin balcon

Un bărbat în vârstă de 45 de ani din Piatra Neamţ a murit după ce a încercat să intre în apartamentul în care locuia, situat la etajul al patrulea, de pe acoperişul blocului, prin balcon.

Dec 3, 2021 - 15:05
Urmărește-ne peGoogle news
Un bărbat din Neamţ a murit după ce a încercat să intre în apartamentul în care locuia, de pe acoperişul blocului, prin balcon

Bărbatul nu avea cheie, iar fratele său nu îi răspundea, astfel că s-a legat cu un cablu şi a încercat să coboare de pe acoperiş în balcon, însă cablul s-a rupt şi el a căzut.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Judeţene Neamţ, vineri, în jurul orei 3:30, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ au fost sesizaţi, de către un bărbat, în vârstă de 52 de ani, că fratele său a căzut de la etajul patru al unui imobil din Piatra Neamţ, fiind decedat.

“Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din Piatra Neamţ, ar fi încercat să pătrundă, de pe acoperişul unui bloc, prin balcon, într-un imobil situat la etajul patru, ar fi căzut. Echipajul medical sosit la faţa locului a declarat decesul bărbatului”, se arată în comunicat.

Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamţ pentru efectuarea necropsiei.

Poliţiştii continuă cercetările pentru ucidere din culpă, în vederea stabilirii circumstanţelor în care s-a produs evenimentul.

În urma primelor verificări, anchetatorii au stabilit că victima locuia împreună cu fratele său şi pentru că nu avea cheie să pătrundă în apartament, iar acesta nu i-a răspuns la uşă, s-a gândit să intre în locuinţă de pe acoperişul blocului, prin balcon. El s-a legat cu un cablu, dar acesta la un moment dat s-a rupt şi bărbatul s-a prăbuşit în gol.

Știrile ProTV