Un bărbat din Deva a fost reținut, după ce l-a înjunghiat pe un alt localnic, chiar în fața spitalului din oraș

Bărbatul care a atacat cu un cuţit un localnic în faţa spitalului din Deva a fost reţinut preventiv pentru 24 de ore. Victima sa a fost înjunghiată în zona pieptului.

Iun 10, 2021 - 13:42
Urmărește-ne peGoogle news
Un bărbat din Deva a fost reținut, după ce l-a înjunghiat pe un alt localnic, chiar în fața spitalului din oraș

Scenele de violenţă extremă petrecute, miercuri după-amiază, în faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva, a avut urmări grave pentru cei doi protagonişti ai acestora. Un bărbat a ajuns în spital, înjunghiat cu un cuţit în zona pieptului, iar celălalt a fos reţinut preventiv.

„Faţă de prezumtivul autor al infracţiunii de tentativp de omor comisă miercuri în municipiul Deva a fost luată masura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, investigaţiile în acest caz fiind preluate de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.


Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, miercuri, Poliţia Deva a fost sesizată la 112, cu privire la faptul că, pe trotuarul din faţa Spitalului Judeţean din municipiul Deva, pe fondul un conflict spontan, un bărbat în vârstă de 38 de ani l-a înjunghiat cu un cuţit pe un alt bărbat în vârstă de 48 de ani. Victima a fost rănită în zona pieptului. Agresorul a fost reţinut de poliţişti şi a fost adus la audieri.

Imaginile şocante cu bărbatul înjunghiat în stradă, în centrul Devei, au fost publicate pe reţelele sociale.

Unii trecători au filmat scena agresiunii petrecută miercuri, chiar în faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva, însă nimeni nu a intervenit pentru a-i despărţi pe cei doi. Dimpotrivă, câţiva trecători se amuzau de scena violentă şi chiarîi încurajau să se bată. L

ucrurile au scăpat de sub control, în scurt timp. Imaginile video arată cum unul dintre ei, după ce a scos cuţitul, şi-a fugărit victima îngrozită. „Are cuţit, bă, eşti prost?”, spune un martor, în timp ce bărbatul atacat strigă: „Chemaţi Poliţia”. Chiar şi după ce a fost localnicul a fost înjunghiat, unii dintre trecători au rămas impasibili.