Un bărbat beat a blocat circulația pe un drum județean din Galați după ce și-a așezat canapeaua în mijlocul șoselei

Un cetățean dintr-o comună gălățeană a blocat un drum județean după ce a așezat pe mijlocul șoselei o canapea și două plăci metalice de gard. Acesta se afla sub influența alcoolului și era însoțit de un câine de talie mare.

Noi 3, 2021 - 16:50
Urmărește-ne peGoogle news
Un bărbat beat a blocat circulația pe un drum județean din Galați după ce și-a așezat canapeaua în mijlocul șoselei

Incidentul s-a produs marți, în localitatea Mihail Kogălniceanu din județul Galați. În jurul prânzului, bărbatul de 51 de ani a așezat pe mijlocul DJ 255C o canapea extensibilă și două plăci metalice de gard, blocând circulația autovehiculelor.

La momentul sosirii polițiștilor la fața locului, acesta se afla pe partea carosabilă, însoțit de un câine de talie mare, pe care îl ținea în lanț, pentru a împiedica persoanele care ar fi încercat să elibereze drumul.

Agresorul se afla sub influența alcoolului și a fost imobilizat de polițiști, fiind ulterior reținut pentru 24 de ore.