Un bărbat a murit, după ce i s-a făcut rău în fața Spitalului Municipal Ploiești - Paznicul instituției l-a văzut, dar nu a avut reacție

Polițiștii din Prahova fac cercetări după ce vineri, 27 mai, un bărbat de 86 de ani a decedat după ce a căzut pe stradă, lângă Spitalul Municipal Ploieşti, iar paznicul este acuzat că l-ar fi văzut, dar că nu a reacționat.

Urmărește-ne peGoogle news
Un bărbat a murit, după ce i s-a făcut rău în fața Spitalului Municipal Ploiești - Paznicul instituției l-a văzut, dar nu a avut reacție
Foto: IPJ Bistrița-Năsăud/imagine cu caracter ilustrativ

La data de 27 mai, în jurul orei 11:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Ploieşti au fost sesizaţi despre faptul că pe strada Ana Ipătescu din municipiu se află o persoană inconştientă. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, în cauză fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 86 de ani, care a fost declarat decedat de către personalul medical sosit la faţa locului. Din primele verificări efectuate de poliţişti, nu rezultă indicii de săvârşire a vreunei infracţiuni. Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei”, a transmis Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.

Viceprimarul Ploieştiului, Magdalena Trofin, a anunțat că, din discuţiile avute, a rezultat faptul că angajatul firmei de pază cu care spitalul are contract ar fi observat că bărbatul s-a prăbuşit lângă gardul spitalului, însă nu a avut ”o reacţie logică de a alerta autorităţile medicale”.

”Regret foarte mult incidentul şi transmit condoleanţe familiei îndoliate! Personalul spitalului a intervenit de îndată ce a fost alertat de o persoană aflată în zonă, dar, din păcate, bărbatul a fost declarat decedat”, a spus Trofin, potrivit Ziare.com.

Apelul la 112 a fost dat de o persoană care s-a aflat în zonă.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, a mai transmis Poliția.