Un afgan evacuat din Kabul, împreună cu cetățenii francezi, este bănuit de legături cu talibanii

Un cetățean din Afganistan, repatriat în Franţa, presupus apropiat al talibanilor, a fost plasat sub supraveghere de autorități.

Urmărește-ne peGoogle news
Un afgan evacuat din Kabul, împreună cu cetățenii francezi, este bănuit de legături cu talibanii

Alte patru persoane se află în aceeași situație, a anunţat ministrul francez de Interne, Gérald Darmanin.

Potrivit AFP, aceste cinci persoane au făcut obiectul unei "măsuri individuale de control administrativ şi de supraveghere" (Micas), prevăzute în cadrul legilor antiteroriste.

Un bărbat a reţinut în mod special atenţia autorităţilor: "Chiar dacă a ajutat la evacuarea ambasadei Franţei, credem că poate avea legături cu talibanii", a declarat ministrul.

Acest bărbat a recunoscut apartenenţa la mişcare şi a recunoscut că a purtat arme în calitate de responsabil al unui baraj taliban la Kabul.

"În faţa dificultăţilor de a face anchete în privinţa persoanelor care trebuiau repatriate, autorităţile franceze au acceptat îmbarcarea acestei persoane şi a familiei sale", a adăugat ministrul.