Trei refugiați ucraineni, recuperați de salvamontiștii din Maramureș, după ce s-au rătăcit în munți

Salvamontiștii din Maramureș au intervenit joi seară, 24 februarie, pentru recuperarea a trei refugiați din Ucraina, care au trecut frontiera şi au ajuns într-o zonă muntoasă din apropierea localităților Petrova-Ruscova, unde zăpada era foarte mare.

Urmărește-ne peGoogle news
Trei refugiați ucraineni, recuperați de salvamontiștii din Maramureș, după ce s-au rătăcit în munți
Foto: Salvamont Maramureș/ Facebook

Cei trei, doi bărbaţi şi o femeie, au sunat la 112 pentru a cere ajutor, anunțând că nu se mai pot deplasa din cauza zăpezii.

Aceștia au fost găsiți cu ajutorul localizării făcute de STS.

În zona menționată s-au deplasat salvatorii montani din formaţia Vişeu.

”Cele trei persoane au fost găsite datorită localizării făcută de profesioniştii de la STS. Nu au probleme medicale, persoanele fiind doar speriate şi confuze. În acest moment salvatorii montani îi extrag din zona greu accesibila unde zăpada este foarte mare, iar ulterior vor face joncţiunea cu autorităţile române unde acestea vor prelua persoanele pentru procedurile specifice în astfel de cazuri”, au precizat reprezentanţii Salvamont Maramureş, precizând că misiunea s-a încheiat cu bine.