Trei persoane rănite, în urma unui accident în lanț, la intrare în București

Trei persoane au fost rănite luni dimineaţă, în urma unui accident în care au fost implicate şapte maşini, pe Şos. Bucureşti-Ploieşti, sensul către Otopeni, în apropiere de pasarela IKEA.

Apr 4, 2022 - 09:07
Urmărește-ne peGoogle news
Trei persoane rănite, în urma unui accident în lanț, la intrare în București
Foto: Infotrafic

În jurul orei 06:40, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Şos. Bucureşti-Ploieşti.    Din primele date, accidentul s-a produs pe Şos. Bucureşti-Ploieşti, sensul către Otopeni, în apropiere de pasarela IKEA, fiind vorba despre şapte autovehicule implicate. În urma impactului au rezultat trei victime. Persoanele în cauză au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale", anunţă Poliţia Capitalei.

Sursa citată menţionează că şoferii celor şapte maşini au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele indicate fiind zero.   

La acest moment, traficul rutier se desfăşoară cu dificultate sub îndrumarea poliţiştilor rutieri.

Se fac cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului de circulaţie.