UPDATE: Trafic complet blocat și plan roșu de intervenție pe Autostrada Soarelui: Peste 40 de mașini au fost implicate într-un accident în lanț

Carambol pe Autostrada Soarelui. 55 de mașini au fost implicate în 4 accidente în lanț pe drumul spre mare, traficul fiind blocat.

Iul 16, 2021 - 12:30
Iul 16, 2021 - 14:49
Urmărește-ne peGoogle news
UPDATE: Trafic complet blocat și plan roșu de intervenție pe Autostrada Soarelui: Peste 40 de mașini au fost implicate într-un accident în lanț

UPDATE 11.20. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că traficul rutier s-a reluat îngreunat pe benzile unu şi doi ale A2 Bucureşti - Constanţa. „S-au format coloane în mişcare pe tronsoanele kilometrice 149 (Feteşti) - 160 (nodul rutier de la Cernavodă) şi 175 (localitatea Peştera) - 182 (municipiul Medgidia)”, menţionează sursa citată.

UPDATE 10.50. Planul roşu va fi dezactivat de la ora 11.00, ultimul bilanţ al ISU Dobrogea arătând că 16 persoane au fost duse la spital. Potrivit ISU, 11 adulţi şi cinci copii au fost transportaţi la spital, iar opt persoane au fost asistate medical la faţa locului, fiind vorba despre adulţi.

UPDATE 10.20. S-a redeschis circulația pe o bandă, pe sensul de mers spre Litoral, pentru cei aflați în coloană, potrivit Direcției Regionale de Drumuri. Traficul este în continuare deviat pe DN 22C pentru cei care vin de la București

UPDATE 10.00. 15 persoane au fost transportate la spital, printre care 5 copii și 10 adulți. În total au fost implicate 55 de autoturisme cu 155 persoane

UPDATE 9.50. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A2 București-Constanța, au avut loc trei evenimente rutiere distincte:

- km. 181, la limita dintre loc. Peștera și Medgidia, pe sensul către Constanța, eveniment în care au fost implicate 2 autovehicule. Potrivit primelor informații, 4 persoane au suferit leziuni grave, primind îngrijiri medicale;

- km. 181+500 de metri, sensul către Constanța, s-a produs un accident în care au fost implicate 5 autovehicule. Din primele date, 2 persoane au fost rănite;

- km. 183, municipiul Medgidia, sensul către Constanța, a avut loc un carambol în care au fost implicate 30-35 de autovehicule. În momentul de față, la acest eveniment au fost rănite ușor 2 persoane (doi minori în vârstă de 6, respectiv 9 ani).

Traficul rutier este deviat pe la nodul rutier de la km. 160, loc. Cernavodă – DN 22C Cernavodă-Murfatlar. De asemenea, pentru a evita aglomerația produsă pe autostrada A2 București-Constanța, este recomandat să se circule și pe ruta alternativa București - DN3 – Constanța.

UPDATE 9.40. „Au fost evaluate 140-150 de persoane. Asta nu înseamnă că toate au necesitat îngrijiri medicale. Peste 14 persoane au fost transportate la spitale, printre care și copii. Imediat colegii vor muta toate autoturismele implicate pe banda de urgență, poliția dacă va finaliza ancheta se va putea fluidiza traficul în zonă”, a declarat Cristian Amarandei, șeful ISU Dobrogea.

UPDATE: Autoritățile au transmis un nou bilanț al carambolului de vineri dimineața, de pe Autostrada Soarelui, și spun că au fost implicate 52 de mașini în care erau 146 de persoane. Ambulanțele au preluat 22 victime pe care le-au dus la spital.

Potrivit ISU Constanța, au fost patru zone de carambol. În total au fost implicate 52 de mașini și 146 de persoane. De la unul dintre accidente au fost preluate cinci victime.

Ulterior, în urma carambolului, au fost preluate 17 victime, între care cinci copii.

La fața locului acționează 20 de ambulanțe din București, Constanța, Ialomița și Călărași, iar Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a trimis în zonă și un spital mobil.

UPDATE Potrivit ISU Constanța, au fost preluate, până la acest moment, de la locul accidentului, un număr de 17 persoane rănite. Între victime sunt și 5 copii. Toate victimele sunt conștiente și cooperante, dar au mai multe traumatisme în urma accidentului.

UPDATE Peste 40 de mașini au fost implicate în accidentul în lanț a cărui cauză ar fi fost vizibilitatea scăzută din cauza ceții. Trei persoane au fost transportate la spital.

Din primele informații transmise de Digi24, pe A2 ar fi avut loc două accidente. Primul s-a produs la km 181, pe sensul de mers București – Constanța. Au fost implicate trei autoturisme și 5 persoane au fost rănite. La doi kilometri depărtare s-a produs carambolul în care au fost implicate peste 40 de mașini. 

A fost activat planul roşu de intervenţie, anunță IGSU.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, la kilometrul 183, în zona municipiului Medgidia, pe sensul către litoral, judeţul Constanţa, s-a produs un carambol în care au fost implicate 20 de autoturisme.

Conform primelor informaţii, două persoane au fost rănite, dintre care una este încarcerată.

Traficul rutier este oprit total pe sensul către Constanţa, formându-se coloane de autoturisme pe o distanţă de 3 km.

Până la acest moment, pentru gestionarea situaţiei, au fost alocate echipaje din mai multe judeţe: ISU Constanţa - 3 autospeciale de stingere, 1 descarcerare, 3 ambulanţe SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple, 2 ambulanţe SAJ; ISUBIF - un Punct medical avansat, o autospecială descarcerare grea, o autoscară, un punct comandă mobil, 12 ambulanţe SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple; ISU Călăraşi - o autospecială descarcerare, 4 ambulanţe SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple; ISU Ialomiţa - o autospecială descarcerare, o ambulanţă SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple.

Conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi pe traseu pentru fluidizarea circulaţiei, să adapteze viteza la condiţiile de trafic şi să evite să se angajeze în efectuarea unor manevre riscante, cum sunt depăşirile coloanelor de autovehicule sau întoarcerile pe segmente de drum unde această manevră este interzisă.