Tony Blair: Afganistanul a fost predat aceluiași grup de la care a început masacrul din 11 septembrie, ne-am retras în aplauzele tuturor grupurilor jihadiste din lume

Fostul premier britanic Tony Blair, în mandatul căruia Marea Britanie a intrat în războiul din Afganistan, în 2001, alături de Statele Unite, a criticat decizia lui Joe Biden de a retrage brusc trupele americane, numind-o “imbecilă”.

Aug 22, 2021 - 13:00
Aug 22, 2021 - 13:33
Urmărește-ne peGoogle news
Tony Blair: Afganistanul a fost predat aceluiași grup de la care a început masacrul din 11 septembrie, ne-am retras în aplauzele tuturor grupurilor jihadiste din lume

″Abandonarea Afganistanului şi a poporului său este tragică, periculoasă şi inutilă, (nu este) nici în interesul lor, nici al nostru″⁣, a scris Tony Blair într-un articol postat pe site-ul fundaţiei sale, aceasta fiind prima sa reacţie de la prăbuşirea guvernului afgan şi preluarea puterii de către talibani.

Privind consecinţele deciziei de preda Afganistanul aceluiaşi grup de la care a început masacrul din 11 septembrie şi în aşa fel încât pare să scoată în evidenţă umilinţa noastră, întrebarea care se pune aliaţilor şi duşmanilor este: a pierdut Occidentul toată voinţa strategică?″⁣, a remarcat fostul premier britanic.

Foarte criticat pentru dorinţa sa de a urma SUA în Afganistan şi Irak, Tony Blair explică faptul că strategia actuală a occidentalilor va fi în detrimentul acestora pe termen lung.

Lumea nu mai ştie ce reprezintă Occidentul, atât de evident este încât decizia de retragere din Afganistan în acest mod a fost motivată nu de strategie, ci de politică (...) Am făcut-o în aplauzele tuturor grupurilor jihadiste din lume″⁣, a apreciat el.

Rusia, China şi Iranul observă şi profită de aceasta. Angajamentele asumate de liderii occidentali vor fi considerate evident ca o monedă devalorizată″⁣, a menţionat fostul premier britanic.

În cei 10 ani de şef al guvernului britanic, începând din 1997, Tony Blair a avut o legătură strânsă cu preşedintele american George W. Bush.

Potrivit Știrilor ProTV, lipsa de popularitate a intervenţiilor militare din Orientul Mijlociu a jucat un rol important în plecarea lui Tony Blair de la conducerea guvernului britanic în 2007 şi înlocuirea sa cu Gordon Brown.