Tânăr înjunghiat în gât și abdomen, în fața unei grădinițe din Cernica, de un membru al unui clan periculos

Agresiunea s-a produs după ce tânărul de 17 ani i-ar fi luat apărarea unei fete care era hărțuită de patru membri ai unui clan din zonă. Gruparea respectivă este considerată deosebit de periculoasă, mai ales că unii dintre membri au fost închiși pentru comiterea unor crime.

Urmărește-ne peGoogle news
Tânăr înjunghiat în gât și abdomen, în fața unei grădinițe din Cernica, de un membru al unui clan periculos

Polițiștii ilfoveni au intrat în alertă, marți seară, după ce, la Cernica, a avut loc un scandal sângeros în urma căruia un minor în vârstă de 17 ani a fost înjunghiat și a fost transportat la spital, în stare gravă. 

Potrivit unor surse judiciare citate de Gândul.ro, Alexandru Argint se afla într-un parc din localitate, însoțit de alți trei prieteni, când a văzut că mai multe persoane s-ar fi legat de o cunoscută de-a lui.

Acesta a încercat să-i ia apărarea, însă gestul său i-a înfuriat pe trei dintre indivizi, care au sărit la bătaie. Adolescentul a fost atacat cu o ploaie de pumni, însă, în timp ce era lovit din toate direcțiile, unul dintre indivizi l-a înjunghiat de mai multe ori, în gât și abdomen.

Ulterior, agresorii au lăsat victima într-o baltă de sânge și au fugit. Alexandru Argint a fost transportat la spital, unde ar fi suferit mai multe operații, în timp ce polițiștii ilfoveni au demarat o anchetă pentru identificarea și prinderea autorilor.

Surse judiciare au afirmat, pentru Gândul.ro, că scandalagiii sunt membri ai clanului Papina, unul dintre cele mai violente din apropierea Capitalei, în condițiile în care aceștia s-au făcut remarcați prin intermediul mai multor crime, toate comise în urma unor conflicte de stradă.

De altfel, conform sursei citate, unchiul celui care l-a înjunghiat pe Argint și-a asasinat un văr, o altă rudă și-a ucis un rival, membru al clanului Șoșoilă, iar un minor a omorât și el un băiat de 16 ani.

Cel care l-a înjunghiat pe tânăr, cunoscut sub numele de Spartacus Zamfir, a fugit de acasă împreună alți doi indivizi care au participat la scandalul de la Cernica, motiv pentru care anchetatorii i-au dat în urmărire, pentru acuzația de tentativă de omor.

Sursa: Gândul.ro